Ieri, în şedinţa Colegiului Prefectural Dolj, reprezentantul Guvernului în Teritoriu, prefectul de Dolj, Sorin Nicolae Răducan, a solicitat reprezentantului Secţiei Naţionale de Drumuri – Craiova, stadiul în care se află două ompirtante tronsoane de transport din judeţ. „Vă solicit situaţia în care se află lucrările la Centura de Sud a Craiovei şi stadiul şoselei Craiova – Calafat, reabilitarea acesteia fiind, după cum am aflat, în întârziere. Cred că putem afla răspunsuri. De asemenea, am primit sesizări că, în acelaşi municipiu, sunt dificultăţi la parcări, din cauza autotrenurilor şi dubelor de tonaj mare. Se fac, de multe ori, cozi interminabile, care ajung şi până în satul Basarabi. Cred că se poate găsi o soluţie, iar dacă aveţi nevoie de un sprijin al Instituţiei Prefectului sunt gata să vă ascult”. Prezent la întâlnire, Lucian Nisipaşu, inginer şef al SND Craiova, a dat câteva detalii: „S-au reluat lucrările pe Centrura de Sud şi am primit asigirări că, pe 21 decembrie 2016, se va face recepţia. În ceea ce priveşte Craiova – Calafat, pe tronsonul Craiova – Galicea Mare ne pregătim de recepţie, fiind câteva mici probleme. Despre restul până la Calafat, aici procentul de realizare se află undeva la 55-60% şi am înţeles că a fost vorba despre o problemă financiară în Grecia. Despre ceea ce se întâmplă la Calafat, am trimis înştiinţări spre eşanoul nostru superior şi aşteptăm răspunsuri”.