Universitatea de Stat din Moldova sărbătoreşte 70 de ani de existenţă. Festivităţile vor avea loc, astăzi, 30 septembrie, în Palatul Naţional „Nicolae Sulac” din Chişinău. În vederea acestui eveniment, o delegaţie a Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova (compusă din prof.univ.dr. Ion Dogaru, membru corespondent al Academiei Române, prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănişor, conf.univ.dr. Dan Spînu şi prof.univ.dr. Sevastian Cercel, decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova) a plecat spre Capitala Moldovei de dincolo de Prut pentru a înmâna o Diplomă de Excelenţă. „Ne face o mare onoare să participăm la aceste acţiuni, cu cât mai mult cu cât instituţia noastră are două acorduri de cooperare cu Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi cu Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Republica Moldova, aflate în plină desfăşurare”, a declarat prof.univ dr. Sevastian Cercel.