Italia: Letta condamnă „gestul nebun” al berlusconiştilor

0
325
Enrico Letta

Din nou criză politică în Italia, a câta oare?, prin demisia miniştrilor membri ai partidului lui Silvio Berlusconi, la îndemnul mentorului lor, gest calificat de premierul Enrico Letta ca „nebun şi iresponsabil”. Conformându-se comenzii lui Il Cavaliere, cei 5 miniştri membri ai Partidului Poporul Libertăţii (PdL), de centru-dreapta, au făcut cunoscut că ei consideră „inacceptabil” şi inadmisibil ultimatumul primit din partea preşedintelui Consiliului de miniştri, Enrico Letta. Acesta anunţase că va cere un vot de încredere din partea parlamentului, pentru a clarifica susţinerea, din partea câmpului de centru-dreapta, acordată guvernului său. De săptămâni, prietenii lui Silvio Berlusconi au mărit presiunea asupra Senatului, în încercarea evitării destituirii, foarte probabile, a lui Il Cavaliere din postul de senator, după condamnarea definitivă, la 1 august, la 4 ani de închisoare (redusă la un singur an, din cauza unei amnistiei) pentru fraudă fiscală. Încă de joi, parlamentarii PdL au ameninţat cu demisia în masă, în semn de protest contra votului aşteptat pentru vineri, din partea comisiei senatoriale constituită pe această problemă. În acest climat deteriorat, Consiliul de miniştri a fost convocat în vederea discutării unei creşteri a TVA, începând cu 1 octombrie. N-a putut fi luată nici o decizie din cauza tensiunilor politice: creşterea TVA de la 21% la 22% urma să fie aplicată începând de mâine. Această creştere este respinsă de mediul economic şi riscă să apese asupra consumului, într-o ţară aflată în plină recesiune. Sâmbătă, Il Cavaliere a invitat miniştrii din partidul său să nu fie complici la o măsură impusă de stânga italiană. „Decizia adoptată ieri de preşedintele Consiliului a îngheţat acţiunea guvernului, întrucât antrenarea de această manieră a creşterii TVA este o gravă violare a pactului de guvernare” a comentat Berlusconi. Într-un comunicat, Letta a ripostat că „italienii se vor convinge de minciuna uriaşă şi încercarea de a denatura realitatea. (…) Fiecare parlamentar îşi va asuma propria responsabilitate în faţa ţării”. Fostul preşedinte al Consiliului de miniştri, Mario Monti, a cărui mişcare aparţine majorităţii, l-a asigurat pe Letta de căutarea unei „soluţii credibile”. În schimb, Beppe Grillo, fostul comic care conduce Mişcarea 5 Stele, aflată în afara coaliţiei, doreşte noi alegeri şi reclamă demisia preşedintelui Giorgio Napolitano, care l-a mandatat pe Letta să guverneze, raliind stânga miliardarilor care determină politica italiană de două decenii. Jocurile politice sunt deschise şi incerte: Enrico Letta va încerca să formeze un al doilea guvern, bazându-se pe mai multe dezertări. Dar probabilitatea realizării unei majorităţi riscă să fie scăzută. Pieţele ar putea reacţiona negativ la evoluţia celei de-a treia economii a zonei euro, care se luptă să iasă din criză. FMI a estimat vineri că instabilitatea politică în Italia constituie un mare risc pentru creşterea economică. Ipoteza unor noi alegeri este improbabilă, existând riscul ca un nou scrutin să conducă la un impas la fel de mare în absenţa unei modificări a legii electorale. De aceea, rolul lui Giorgio Napolitano ca arbitru al crizei va fi esenţial în următoarele zile. „Nu avem nevoie de campanie electorală în flux continuu, avem nevoie de un parlament care să discute şi să lucreze”, a spus preşedintele sâmbătă, înainte de anunţul demisiei miniştrilor PdL. Datoria publică a Italiei este de 2.000 miliarde euro, iar rata şomajului în rândul tinerilor ajunge la 40%.