Primarul şi contabilul din Giurgiţa mai stau după gratii

0
521

Primarul din Giurgiţa, Valentin Mitrică şi fostul contabil şef al Primăriei Giurgiţa, Marin Nica, rămân, în continuare încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova. Asta pentru că, ieri după-amiază, magistraţii Curţii de Apel Craiova au dat dreptate Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea care atacase decizia de pe 22 septembrie a Judecătoriei Segarcea prin care cei doi erau eliberaţi. Hotărârea cu pricina mai prevedea ridicarea sechestrului de pe casa şi maşina primarului, dar şi restituirea dosarului la procuror pe motiv de competenţă a DNA în cauză. Judecătorii Curţii de Apel Craiova au analizat atât varianta Parchetului, cât şi pe cea a avocaţilor celor doi şi au decis, ieri, să admită recursul procurorilor. Astfel, a fost dispusă casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în speţă, Judecătoria Segarcea.

Valentin Mitrică şi Marin Nica au fost arestaţi în iunie a.c., la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, fiind acuzaţi de delapidare, respectiv complicitate la delapidare, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual, angajarea, ordonanţarea şi efectuarea de plăţi peste limitele maxime ale sumelor aprobate la partea de cheltuieli prin bugetul local, prejudiciul total creat depăşind 1,5 milioane lei.