Absolvenţii fără bac, ar putea intra la facultate

0
419

Absolvenţii de liceu care nu au obţinut notă de trecere la toate probele, dar au înregistrat o medie de minimum şapte, ar putea să se înscrie încă din această toamnă în universitatea la care doresc. O iniţiativă fulger de amendare a Legii Educaţiei, depusă miercuri în Parlament, dă zecilor de mii de absolvenţi şansa de a urma studii superioare.

Proiectul aparţine senatorului PSD Ecaterina Andronescu şi acordă dreptul tuturor absolvenţilor care nu au obţinut notă de trecere la toate probele să se înscrie la ce universitare doresc astfel încât până la bacalaureatul de anul viitor să beneficieze de un an pregătitor. Practic, după parcurgerea acestei etape, elevii vor da din nou bacalaureatul, iar în caz de reuşită vor avea echivalate creditele de studiu trecând astfel direct în anul II. Anul universitar de pregătire ar fi gratuit, finanţarea fiind asigurată din banii care ar fi alocaţi pentru plata şomajului.  Dacă, în schimb, nici în vara anului viitor nu vor reuşi să obţină note de trecere la toate probele bacalaureatului, atunci nu vor mai avea decât o variantă: urmarea unei şcoli postliceale.. Mai mult, documentul prevede posibilitatea ca absolvenţii de liceu care au dobândit competenţe practice să susţină gratuit un examen în urma căruia să dobândească un certificat de calificare, menit să le servească la angajare.

Pentru a-şi face efectele în timp util, proiectul ar trebui să intre în dezbaterea parlamentară în regim de urgenţă. Verdictul final îl va da Senatul.