Arme găsite la Galicea Mare

0
347

În dimineața zilei de 30 august a.c., poliţişti din cadrul Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Giubega au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Galicea Mare. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Un  bărbat de 44 de ani, din comuna Galicea Mare, este bănuit că, în urmă cu câteva luni, ar fi achiziţionat o puşcă cu aer comprimat de la un alt bărbat de 34 de ani, din comuna Galicea Mare. “Cu ocazia percheziției desfășurate la domiciliul bărbatului de 44 de ani au fost găsite o puşcă cu aer comprimat şi un pistol, acestea fiind ridicate pentru expertizare. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .