Cea de-a treia ediție a Taberei Internaționale de Sculptură în Piatră Măciuca, între 5 – 25 septembrie

0
1000

Cea de a treia ediție a Taberei Internaționale de Sculptură în Piatră Măciuca, din județul Vâlcea, se va deschide duminică, 5 septembrie 2021, la ora 17.00, în centrul localității, continuându-se astfel proiectul cultural de mare anvergură, început în anul 2014, la inițiativa Fundației „Dumitru Drăghicescu”, în parteneriat cu Atelierele Enache – Paris.

Intenția organizatorilor a fost încă de la început aceea de a contribui prin acțiuni culturale, cu o pronunțată componentă de pedagogie socio-artistică, la dezvoltarea zonei de sud a Olteniei, iar Tabăra Internațională de Sculptură Măciuca se constituie într-un model de bune practici chiar în acest sens.

Proiectul inițiat în urmă cu șapte ani de către Fundația „Dumitru Drăghicescu” și Atelierele Enache – Paris reînnoadă tradiția simpozioanelor de sculptură în aer liber din România secolului trecut, iar scopul final al taberei de creație desfășurate aici îl reprezintă crearea unui muzeu de sculptură contemporană în aer liber, chiar în centrul Comunei Măciuca.

În intervalul de trei săptămâni dedicat ediției 2021 a Taberei Internaționale de Sculptură în Piatră Măciuca, zece sculptori profesioniști din șapte țări, cu tradiții și culturi diferite, vor lucra în blocuri masive din marmură de Carrara și Rușchița, pentru ca sculpturile rezultate la final să se alăture celor din edițiile precedente ale taberei, îmbogățindu-se astfel patrimoniul viitorului muzeu în aer liber.

Cei zece sculptori care participă la Ediția 2021 a Taberei Internaționale de Sculptură Măciuca sunt: Ilie BERINDEI (România / Elveția), Viorel ENACHE (România / Franța), Mathieu Harzo (Franța), Enya KEIM (Germania), Evrim KiILIÇ (Turcia), Horațiu LĂPUȘANU (România), Thomas PETIT (Franța / Martinica), Omar POUYE (Senegal), Ilarion VOINEA (România), Ion ZDERCIUC (Republica Moldova).

Acestora li se va alătura sculptorul Dumitru RADU (România), care va realiza bustul din bronz al filozofului și sociologului „Dumitru Drăghicescu”.

 

Pronunțata componentă de pedagogie socio-artistică, ce face parte integrantă din acest proiect cultural, se va materializa și în ediția a treia a Taberei Internaționale de Sculptură Măciuca prin:

– organizarea a patru ateliere de creație (modelaj, pictură, pictură de icoane pe sticlă, ceramică), la care vor participa elevi ai Școlii generale din Măciuca și elevi ai Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea;

– un workshop cu copiii localității, susținut de Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea, prilejuit de sărbătorirea Zilei Mondiale a Păcii;

– o întâlnire a sculptorilor participanți cu comunitatea locală la sediul Primăriei Măciuca;

– întâlniri, dialoguri și schimb de experiență între artiștii prezenți în tabără și artiștii Filialei Râmnicu-Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România;

– Deschiderea, timp de două săptămâni, a unei expoziții temporare, la Galeriile UAP Craiova, cu lucrări de atelier ale celor zece sculptori prezenți anul acesta în tabăra de la Măciuca, machetele lucrărilor pe care aceștia le vor ciopli în marmura de Carrara și Rușchița, pe parcursul lunii septembrie, fotografii și machete din edițiile anterioare ale taberei.

Ediția 2021 a taberei, ca și cea din 2017, este co-finanțată de Administrația Fondului Cultural-Național.