Vot cu scandal pe salariile administratorilor

0
661
Mai bine de o oră s-au certat, ieri, consilierii municipali pe subiectul creșterii indemnizațiilor celor trei administratori ai SC Salubritate, SC Piețe și Târguri și RAT Craiova. A fost invocată o decizie a Curții de Conturi, pe care liberalii au cerut insistent să o vadă, ba chiar s-a ajuns la dilema dacă este sau nu vorba de o majorare de salarii. Primarul Mihail Genoiu a intervenit cu explicații, în mai multe rânduri, însă aleșii locali ai PNL nu au putut fi convinși și au votat împotriva tuturor celor trei proiecte de hotărâre.  
Cu două luni în urmă, propunerile de modificare a contractelor de managment a administratorilor de la Salubritate, Piețe și RAT Craiova s-au aflat în discuție prima dată. Nu au apucat să mai fie votate pentru că executivul le-a retras fără explicații. În plenul de ieri, când subiectul a fost reluat, propunerile au încins spiritele, consilierii municipali cerând vehement explicații.
Mănescu: ”În ce războaie și-au câștigat aceste drepturi? În cel cu țânțarii?”
Primul care a luat cuvântul a fost consilierul ALDE, Dumitru Mănescu. Acesta a sesizat că proiectele de hotărâre păstrează exact aceeași formă cu cele din luna iunie, fără absolut nici o modificare. „Am crezut că aceste puncte vor fi reanalizate și se va veni cu ele într-o nouă formă. Singura modificare pe care am sesizat-o este că administratorul are dreptul să primească o remunerație lunară… de unde are dreptul acesta, în ce războaie l-a câștigat? Cumva în realizarea colectării selective a deșeurilor, în războiul din vara aceasta cu țânțarii pe care l-am câștigat? De unde această chestie că are dreptul să primească această sumă?”, s-a întrebat, retoric, consilierul ALDE. Mănescu susține că nu este nici cazul și nici momentul ca municipalitatea craioveană să vină cu astfel de măriri, componenta de salarii reprezentând o cheltuială sufocantă pentru bugetul local și a atenționat că aceste creșteri se vor regăsi în taxele de la sfârșitul anului pentru 2020. „Deci, vă rog frumos, fiți mai atenți la creșterile salariale, sunt destul de mari salariile bugetare față de mediul privat și ar fi bine să luăm un moment de respiro!”, a spus Mănescu.
Primarul Craiovei: „Asta solicită Curtea de Conturi”
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a explicat că toate cele trei societăți sunt sub formă de organizare SRL și au câte un administrator care are un contract de managment, aprobat prin hotărâre de consiliu, fiecare la vremea lui. În acel contract, era prevăzut că indemnizația administratorului să fie la nivelul viceprimarului Craiovei. „Ei au primit dintotdeauna nivelul maxim al indemnizației viceprimarului, așa am stabilit noi. La ora aceasta, un control al Curții la Conturi a spus să se stabilească în Adunarea Generală a a societății suma, care variază datorită faptului că venitul viceprimarului este legat de salariul minim pe economie, care este modificat periodic. Și, din acest motiv, și salariul administratorului trebuie modificat odată cu salariul minim pe economie și salariul viceprimarului. Asta solicită Curtea de Conturi, iar noi nu facem acum decât să transformăm în cifre”. „Domnul primar, ne luați de proști? Este limita de sus a salariului viceprimarului, nu este obligatoriu ca, la un SRL, să crească salariul administratorului? Spuneți lucruri care nu sunt adevărate!”, s-a revoltat Mănescu. „Domnul inginer, vreți să vă certați cu mine? Avem niște proceduri, sunteți om tehnic, știți ce înseamnă procedura. Vreți să discutăm pe proceduri, discutăm pe proceduri, dacă nu, ieșim din sală și ne punem poalele în cap. Acel cuantum de maxim a fost votat odată cu contractul de administrare”, i-a dat replica primarul Craiovei, pe un ton ridicat. 
Nicoli: „Să dăm cât se poate de mult acestor administratori”
În discuție a intervenit și consilierul PSD, Marian Nicoli. A accentuat și el obligația de a modifica aceste contracte de managment, ca urmare a indicației Curții de Conturi și a mai spus că municipalitatea ar trebui să le ofere indemnizații mai mari acestora pentru ca și ei, la rândul lor, să facă un managment de calitate. „Noi trebuie să putem să dăm cât se poate de mult acestor admnistratori pentru a ne onora în managmentul pe care îl fac în companiile respective”, a fost de părere social-democratul Marian Nicoli.
Marian Vasile: ”Bugetarii de lux trebuie stopați!”
A vorbit toată lumea și nu a înțeles nimeni nimic, a tras concluzia când i-a venit rândul să vorbească alesul PNL, Marian Vasile. Liberalul a ținut să transmită executivului că acești administratori primesc niște salarii majorate, și nu de acum, ci din luna ianuarie. „Dumneavoastră veniți și ne spuneți că nu li se mărește pentru că dânșii atât încasează acum. Da, că și-au mărit cu de la sine putere, în ianuarie, și acum dorim să intrăm în legalitate cu acest lucru”. Consilierul PNL a cerut apoi autorităților să prezinte decizia Curții de Conturi referitoare la aceste sume care reprezintă indemnizația administratorilor. „De ce ascundeți acel raport al Curții de Conturi? Peste tot în raport se face referire la această decizie, dar unde este decizia, ce scrie în ea, ce este de ascuns? De două luni de zile nu ne prezentați această decizie. Vreți să ne arătați acum acea decizie care stă la baza tuturor rapoartelor, dar pe care nu îl vede nimeni. Este secret?”, a spus Marian Vasile. „Eu înțeleg că dânșii și-au mărit cu de la sine putere din ianuarie, a venit Curtea de Conturi și a zi să intre în legalitate. Și noi, consilierii, scoate cu mâinile încinse cărbunii din foc, fără să știm ce scrie în acel document? Asta ca să înțeleagă și craiovenii de ce spun toți că nu li se mărește. Eu am apreciat faptul că au crescut salariile la bugetari, apreciezi foarte mulți colegi din primărie care muncesc și care sunt plătiți mai puțin decât merită, dar totuși bugetarii de lux pe banii craiovenilor trebuie stopați!”, a insistat liberalul.
Cine face campanie electorală
Liberalii fac campanie electorală, a tras concluzia, pe loc, și primarul Mihail Genoiu, care le-a cerut acestora să înceteze politizarea acestui subiect. „ Domnul consilier, eu înțeleg că faceți campanie electorală, dar vă rog frumos, hai să ieșim din această sală și să o facem!”. Nici primarul nu a pierdut ocazia să le reamintească liberalilor că și ei au beneficiat de un astfel de contract de managment, pe timpul când s-au aflat la conducerea primăriei – perioada 2012. „Nu este nici cea mai mică majorare de salariu, este contractul de administrare care l-a avut și domnul Sirop (n.r. – Flavius Sirop, fost director al Salubrității din partea PDL). Același contract, singurul lucru care diferă este cuantumul, pentru că s-a schimbat legislația și salariile au un alt nivel. În rest, este același contract, pe care vi-l dă domnul Sirop să-l citiți când o intra dânsul administrator, pe maxim. Nu l-am inventat eu, nu l-am inventat noi, în actualul Consiliu Local, este contract care vine din urmă și care nu a fost modificat. Nu facem acum decât să-i spunem pe nume”, a spus Mihail Genoiu.
Sirop: ”Eu aveam un salariu de trei ori mai mic”
Când a plecat de la Salubritate, Flavius Sirop susține că avea un salariu de trei ori mai mic – 3.500 de lei net. „Raportat la performanțe, din câte îmi amintesc, orașul era incomparabil mai curat decât este acum. Dacă stăm să ne raportăm la cum se ridică gunoiul sau la întârzierile care se fac, la utilaje, avem mari deficiențe pe acest subiect”, a dat replica imediat liberalul. „Problema noastră cu aceste majorări este una de principiu. Nu avem nimic împotriva unor creșteri de salariu, în esență, dar să fie pe criterii de performanță. Până la urmă, dacă ne raportăm la RAT, circulăm cu aceleași tramvaie învechite, obosite, aceleași autobuze prăfuite și neaerisite, înghesuite, nivelul de confort este foarte scăzut. Nu sunt lucruri pentru care să-i premiem pe acești manageri. Faptul că vreți să puneți în ordine acum niște lucruri care sunt în această formă de la începutul anului și acum venim cu virgulele și o punem așa să-i stea pentru totdeauna, nu știu de ce o mai supunem la vot, că este o chestie pur tehnică”, s-a întrebat acesta. „Voi vota împotriva acestor majorări pentru că nu mi se pare că respectivii sunt niște manageri ultra-performanți, să zic că au triplat performanțele acestor societăți încât să merite salarii de trei ori mai mari. La salariile subordonaților nu prea se omoară nimeni să umble”, a mai spus Flavius Sirop.
Florescu: ”La RAT, un șofer are 2.000 de lei, un director – 10.000 de lei”
Marinel Florescu, și el fost director al RAT Craiova în perioada PDL, a criticat modul cum se face performanță în cele trei societăți ale primăriei. „Ca liberal, nu am nimic împotriva creșterii salariilor, dar să crească la toală lumea. Păi noi ne ocupăm numai de directorii generali? Eu cred că ar trebui corelat salariul sau indemnizația directorului general cu mai mulți factori, nu numai cu indemnizația viceprimarului. De ce nu am corela și cu salariile angajaților? Spre exemplu, la RAT, un șofer are 2.000 de lei și un director are 10.000 de lei, deci este corelat? De asemenea, trebuie să corelăm salariul directorului general și cu calitatea transportului public din oraș”, a atras atenția Marinel Florescu.
După mai bine de o oră de discuții, proiectele de hotărâre au fost supuse, pe rând, la vot. Consilierii PNL s-au abținut sau au votat împotrivă, dar propunerile au trecut, totuși, la vot fiind însușite de consilierii PSD.