UEFA: Virgil van Dijk – jucătorul european al anului

0
511
Câştigător al Ligii Campionilor cu Liverpool, internaţionalul olandez, Virgil van Dijk (28 ani) a fost desemnat, aseară, în sala Grimaldi Forum, din Monaco, jucătorul european al anului, de UEFA. Fundaşul central al echipei naţionale a Olandei şi a lui F.C. Liverpool i-a devansat pe Lionel Messi, dublu laureat (2011 şi 2015) şi Cristiano Ronaldo, triplu laureat (2014, 2016, 2017) succedându-i lui Luka Modric şi devenind primul apărător, care îşi adjudecă acest trofeu. Un alt coechipier al său, de la echipa de club, starul brazilian Alisson Becker, a fost desemnat cel mai bun portar al anului, iar Frankie de Jong, transferat de la Ajax la Barcelona, a fost nominalizat ca cel mai bun mijlocaş. Argentinianul Lionel Messi, de la Barca, a primit trofeul pentru cel mai bun atacant. Juriul a fost alcătuit din 32 de antrenori şi 55 de ziarişti selecţionaţi de grupul European Sports Media, din fiecare asociaţie membră UEFA. La vot au participat şi antrenorii echipelor din faza grupelor Europa League.