Gala Tânărului Actor HOP aduce la Costineşti patru spectacole de teatru cu statutul de eveniment invitat

0
450

Spectacole invitate pe scena Galei HOP 2018 sunt “Crud”, dezvoltat de platforma culturală Frilensăr, “9 piese remixate”, un concert de Alex Ştefănescu, fost participant la gală, “Vorbe, vorbe, vorbe…”, cu Ion Caramitru şi Adrian Naidin, ca şi “Freak Show!”, cu Florin Piersic jr., arată un comunicat.

Ediţia a 21-a a Galei HOP 2018 îşi propune să fie un concurs, şi un cadru de formare prin mentorat pentru tinerii artişti, dar şi un inedit mic festival, anunţă organizatorii. Pe scena galei, serile, după ateliere, după repetiţii, după momentele din concurs, publicul şi tinerii participanţi sunt invitaţi să urmărească spectacolele Galei HOP.

În seara primei zile de HOP, luni, 3 septembrie, de la ora 22.00, după evoluţia concurenţilor, intră în scenă “Crud”, o montare realizată în cadrul proiectului teatral independent After Hop, dezvoltat de platforma culturală Frilensăr, în parteneriat cu UNITER şi Asociaţia Green Hours. Scenariul îi aparţine lui Daniel Chirilă, coregrafia este semnată de Ştefan Lupu, scenografia de Andreea Tecla, iar costumele au fost create de Maria Mădălina Niculae. Regia poartă semnătura Ştefan Lupu şi Daniel Chirilă. Producţia îi are în distribuţie pe tinerii actori finalişti ai Galei Tânărului Actor HOP din anii 2016 şi 2017, Adriana Aldea, Adrian Dima, Alex Cătănoiu, Cosmina Olariu, Oana Predescu, Alex Popa, Paul Radu, Eliza Teofănescu, Ştefan Craiu, Tiberiu Enache, Tudor Morar, Nicole Burlacu şi Irina Sibef. “Spectacolul vorbeşte într-o manieră modernă despre trăirile tinerilor din România ultimilor 100 de ani. Spectacolul este alcătuit din patru tablouri create în urma unei documentări istorice a echipei de creaţie asupra a patru încercări ale tinerilor ultimului secol, încercări recurente care se regăsesc şi în societatea zilelor noastre. «Crud» este un puzzle de emoţii şi realităţi ficţionate prin dramaturgie, coregrafie şi elemente vizuale, creat în jurul feminismului interbelic, cenzurii în teatru din perioada comunistă, revoltelor sociale din ‘89-’90 şi a apatiei contemporane”, notează realizatorii.

Marţi, 4 septembrie, de la ora 22.00, Gala HOP prezintă “9 piese remixate”, un concert de Alex Ştefănescu, şi el participant la Gala HOP în anul 2014. Concertul înseamnă 9 piese de teatru faimoase, repovestite, cântate şi parodiate pe muzică de actorul Alex Ştefănescu, în duet cu chitara lui. Alex Ştefănescu pătrunde în lumea marilor creaţii dramatice cum ar fi “Romeo şi Julieta”, “Hamlet”, “O scrisoare pierdută” şi altele. Spectacolul e ca un ghid teatral atât pentru iniţiaţi, cât şi pentru profani, pe o paletă muzicală largă, colorat de râsete şi energie.

 Miercuri, 5 septembrie, de la ora 22.00, actorul Ion Caramitru şi violoncelistul Adrian Naidin aduc pe scena Galei HOP spectacolul “Vorbe, vorbe, vorbe…”, un spectacol de poezie şi muzică, un spectacol-confesiune creat în jurul poeziei lui Nichita Stănescu şi a prieteniei artistice.

În ultima seară de la Costineşti, joi, 6 septembrie, ora 18.00, înainte de aflarea câştigătorilor, pe scena Galei HOP urcă Florin Piersic Jr., care interpretează 13 personaje în “Freak Show!”. Miliardar de carton, muncitor pe şantier, bancher, pensionar, producător de film sau profesor sunt doar câteva dintre personajele pe care Florin Piersic Jr. le aduce în lumina reflectoarelor la Vox Maris Costineşti, în ultima zi a Galei Tânărului Actor HOP.

Gala Hop poate fi urmărită live în perioada 3-6 septembrie pe site-ul evenimentului, unde publicul poate vota pentru aproape 24 de ore începând cu 5 septembrie, ora 22.00, când se va termina concursul şi până în 6 septembrie, ora 20.00 când va începe festivitatea de premiere. (Sursa: Mediafax)