Stadionul Craiovei are cel mai bun gazon, dar şi cel mai pretenţios

0
532

Managerul firmei care se ocupă de întreţinerea suprafeţei de joc oferă detalii despre aceasta şi modul cum va fi efectuată mentenanţa

iarbaMircea Crăciun, managerul Eco Garden Construct, firma care se va ocupa în următoarea jumătate de an de îngrijirea gazonului de pe „Ion Oblemenco”, spune că arena din Craiova posedă cea mai bună suprafaţă de joc din România. În acest timp, oameni din club şi din Craiova vor fi special antrenaţi să înţeleagă preţioasa suprafaţă de joc şi să o trateze cum se cuvine. Din estimările constructorilor, Craiova poate efectua primul antrenament pe noul gazon în circa 4-5 săptămâni de la montarea acestuia. ”Aveţi cel mai bun gazon din ţară, dar cu această calitate vine şi o mare responsabilitate. Vorbim despre un tip de gazon foarte pretenţios, iar mentenanţa trebuie făcută foarte bine. Dacă sistemele de avertizare îţi spun că astăzi ai o problemă la gazon, atunci ea trebuie tratată chiar în acea zi. Amânarea poate duce la creşterea enormă a costurilor de tratament sau chiar la moartea gazonului. De aceea este bine să existe permanent un buget de mentenanţă gata aprobat, pentru a nu se pierde timp ulterior cu aceste proceduri, cum s-a întâmplat  pe mai multe arene din ţară” spune Mircea Crăciun. Accesul altor persoane pe gazon în afara fotbaliştilor, arbitrilor şi oamenilor care se ocupă cu mentenanţa trebuie interzis.

Schimbarea gazonului ar costa 200.000 de euro

Terenul de pe arena Craiovei are cele mai moderne echipamente de întreţinere din lume, de la această oră: şase aparate de lumină artificială, tehnologie apărută acum circa 10 ani. Acest sistem de lumini este combinat cu 19 aspersoare aduse din America, tehnologie 2016, dar şi cu sisteme de aerisire artificială la fel de noi. La toate acestea, pentru simularea perfectă a condiţiilor naturale optime, se adaugă 30 de kilometri de ţeavă de încălzire, care şerpuieşte pe dedesubtul ierbii. Toate aceste utilaje sunt omologate şi recomandate de UEFA. Cele mai moderne sunt cele două analizoare speciale, nişte softuri care stau pe suprafaţa de joc permanent, mai puţin la meciuri, şi care oferă informaţii în timp real despre umiditatea terenului, temperatura acestuia, intensitatea luminii şi nivelul de oxigen din sol. Cu ajutorul lor, cei care vor avea acces la program pot folosi un sistem de supraveghere video care poate focaliza imaginea până la cele mai mici detalii ale ierbii, ceea ce permite accesul la aceste informaţii administratorilor sistemului, oriunde s-ar afla aceştia. Stadionul nu are doar cel mai bun, ci şi cel mai întins gazon dintre echipele din România. La o suprafaţă totală de 9600 mp, acesta permite o distanţă de circa 5,5 metri de la liniile de margine la capătul suprafeţei cu iarbă, pentru un plus de siguranţă şi estetică. UEFA impune doar 2,5 metri. Zona din faţa porţilor este o combinaţie de gazon natural şi gazon sintetic (50/50), pentru un plus de rezistenţă, deoarece este o zonă foarte folosită şi care de obicei se toceşte mult mai mult. Pentru partea de instalaţii şi sisteme, firma constructoare oferă 5 ani de garanţie. Sub iarba propriu-zisă găsim 50 cm de balast, 20 cm de strat soft unde sunt montate ţevile sistemului de încălzire şi, la suprafaţă, 25 cm de nisip amestecat cu turbă specială, adusă din Lituania, pentru ca PH-ul ei să fie compatibil cu cel al ierbii şi aceasta să se prindă perfect. Înlocuirea unui astfel de gazon, la care constructorii dau asigurări că nu se va ajunge, dacă mentenanţa este făcută ”după manual” ar costa 200.000 de euro. Gazonul propriu-zis este produs de Euro Green, societate nemţească, unul dintre cei trei coloşi care produc gazon pentru terenuri de sport, la nivel mondial. Constructorul recomandă evitarea folosirilor maşinilor grele de tuns şi să se apeleze la maşini mici, „de mână”.