Siria: Londra nu va fi implicată într-o acţiune militară. Posibilă acţiune unilaterală a SUA

0
114

„Marea Britanie nu va fi implicată într-o acţiune militară”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Downing Street, consolidând ipoteza unei acţiuni unilaterale a SUA. Parlamentul britanic a respins, joi după-amiază, ideea unei acţiuni militare contra Siriei cu 287 de voturi faţă de 272. „Eu cred cu tărie în necesitatea unui răspuns ferm în faţa utilizării armelor chimice. Dar eu cred, de asemenea, în respectarea voinţei Camerei Comunelor”, a spus David Cameron. Moţiunea Guvernului a condamnat „folosirea armelor chimice în Siria, la 21 august 2013, de regimul Assad” şi a fost de acord „cu un răspuns umanitar puternic şi necesar din partea comunităţii internaţionale implicând şi necesitatea unei acţiuni militare dacă este legală, proporţională şi destinată salvării de vieţi prin prevenirea folosirii pe viitor a armelor chimice în Siria”. Ministrul britanic al Apărării, Philip Hammond a recunoscut că David Cameron a fost „dezamăgit” şi a estimat că rezultatul ar fi contat pentru relaţia specială a Regatului Unit cu Statele Unite. Consiliul de Securitate al ONU este în impas, după ce o reuniune care a durat doar 45 de minute, între cinci membri permanenţi (SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa), nu s-a soldat cu niciun progres evident. Aceasta s-a ţinut la cererea Rusiei, un aliat al Siriei şi un adversar al oricărei acţiuni militare. În Statele Unite discuţiile sunt, de asemenea, foarte aprinse. Mai mulţi parlamentari, printre care republicanul John McCain, au cerut preşedintelui bombardarea Siriei. Dar 116 aleşi ai Camerei din 435, dintre care 18 democraţi, au solicitat convocarea Congresului pentru autorizarea formală a loviturilor. Legislaţia americană impune autorizarea de către Congres pentru orice desfăşurare durabilă a forţelor militare în străinătate, dar până acum preşedinţii americani au opinat că dispun de puteri constituţionale pentru declanşarea unor astfel de operaţiuni fără aprobare parlamentară.