Tranşee între Mitropolia Olteniei şi restaurantele învecinate

Înalt Prea Sfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, s-a supărat de-a dreptul irepresibil pe patronii restaurantelor din împrejurimi, invocând poluarea fonică şi, implicit, starea de disconfort generată de formaţiile muzicale, la ceasuri târzii ale nopţii, în anumite zile ale săptămânii. Pe cale de consecinţă, Înalt Prea Sfinţitul Irineu a sesizat instituţiile abilitate ale statului, pentru a curma starea de lucruri, considerată intolerabilă. Aparent, nimic nefiresc. Numai că buletinele de determinare, mai multe la număr, emise de DSP Dolj, în temeiul măsurătorilor efectuate cu sonometrul electronic, în strada Mitropolit Firmilian nr.3, reiterează sistematic aceeaşi concluzie: „nivelul acustic generat de programul muzical (…) nu depăşeşte limitele maxime recomandate de STAS 10009/2008, art.22, atât în zona faţadei est, cât şi a faţadei sud”. Atât la sursa de zgomot din terasa restaurantului Craiova, cât şi cea a restaurantului Green House.

Şi iată-ne în faţa unei dileme, din care este greu de ieşit. Şi adevăratul dilematic al momentului este însuşi Înalt Prea Sfinţitul Irineu, o persoană respectabilă, bănuită a iradia o concordie de protocol. Numai că la cea mai mică fisură a complezenţelor au ieşit la iveală crispări întristătoare şi armonia de suprafaţă a făcut loc unei intransigente deschideri de tranşee. Restaurantului Craiova, situat în strada Eugeniu Carada nr.2, intersecţie cu strada Fraţi Buzeşti, i s-a suspendat ieri activitatea de alimentaţie publică, prin decizia nr.14838 a Primăriei Municipiului Craiova. Şi probabil că acelaşi lucru i s-a întâmplat şi restaurantului Green House. Ameninţate sunt, în acest moment, mai multe locuri de muncă. Poziţiile par de neconciliat: de o parte Mitropolia Olteniei, de cealaltă patronii restaurantelor din zonă, deşi dialogul, blândeţea duhovnicească, subtilitatea teologică, înţelepciunea ar fi avut rostul lor. Confundându-se smerenia cu ipocrizia şi iubirea creştină cu un sentiment minor s-a ajuns, regretabil, într-un punct unde adevărul nu e uşor de extras. Dacă admitem, în pofida menţiunilor buletinelor de determinare ale DSP Dolj, că liniştea şi tihna Înalt Prea Sfinţitului Irineu sunt perturbate la ore nepotrivite, trebuie să acceptăm şi realitatea că predecesorii săi nu s-au plâns de aşa ceva, în nici o împrejurare, în acelaşi peisaj. Se pare că nu e loc pentru relativism. La rândul lor, patronii restaurantelor din zonă, exprimându-şi condescendenţa faţă de cler, consideră că toate sesizările adresate, în cascadă, instituţiilor specializate ale statului se află la antipodul onorabilităţii, putând antrena o criză de încredere. Mitropolia Olteniei este, de bună seamă, o instituţie de referinţă spirituală. Prestigiul ei este dat, în cele din urmă, de suma credincioşilor săi şi, prin urmare, nu o putem învinovăţi, în nici o ipostază, fără să ne învinovăţim pe noi înşine. Dar, de această dată, o vedem cultivând nu comunitatea generoasă, ci presupoziţii, în care afuriseşte exagerat. Ori, credinţa nu poate fi o formă de deghizament. Fireşte, asta nu înseamnă că nu rămâne emblema a ceea ce este mai bun în conştiinţa noastră, deşi derapajul, în faţa căruia ne aflăm, pare descumpănitor.