Spaniolii cer referendum pe tema modificării Constituţiei

0
375

Mii de persoane au participat, duminică, la manifestaţii convocate în 30 de oraşe din Spania, în semn de protest faţă de reforma Constituţiei, după ce principalele partide spaniole, PP şi PSOE, au fost de acord ca legea fundamentală să fie modificată în sensul introducerii unei limite de deficit şi pentru cheltuielile publice. În Madrid, marşul s-a desfăşurat sub sloganul „Nu acestei reforme a Constituţiei. Nici un pas înapoi!”, pe străzile centrale ale capitalei spaniole, şi s-a încheiat cu o adunare în Puerta del Sol. La Barcelona, manifestanţii au mers prin centrul oraşului, până la prefectură, iar pe durata marşului a fost citit un manifest. În alte oraşe, precum Valencia, Alicante, Zaragoza, Bilbao, San Sebastián, Sevilla, Málaga, Jerez, Jaén, A Coruńa, Vigo ori Tenerife, au avut loc proteste asemănătoare. Manifestanţii, care consideră că reforma va afecta serviciile publice şi statul bunăstării, au cerut convocarea unui referendum pentru votarea modificării Constituţiei, iar pe reţelele sociale şi internet aceştia au strâns 80.000 de semnături în favoarea solicitării. Constituţia nu prevede convocarea unei consultări populare pentru reformarea articolului în cauză, cu numărul 135, pentru că nu afectează drepturile fundamentale. În schimb, un referendum poate fi convocat dacă îl cer 10% din deputaţi sau senatori. În scurt timp încep formalităţile parlamentare pentru reformarea Constituţiei, astfel că aceasta ar putea fi aprobată de Congresul Deputaţilor chiar săptămâna aceasta.