Incendiu la un depozit de cherestea

0
424

Duminică după-amiază, în jurul orei 16.00 Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de cherestea din Craiova, pe strada “Drumul Calafatului”. “La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta la două stive de scândură de aproximativ 10 m.c., cu posibilitate de propagare la întreg depozitul şi la hala cu utilaje. În urma verificărilor s-a stabilit că focul a fost provocat de un rest de ţigară aruncat la întâmplare de către o persoană necunoscută, în vegetaţia uscată din incinta depozitului, valoarea bunurilor distruse ridicându-se la aproximativ 10.000 lei”, a declarat plt. Cristian Dumitrică, din cadrul Biroului de presă al ISU Dolj.

În plus, în ciuda avertismentelor lansate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj cu privire la cei care aruncă ţigări aprinse aiurea, provocând incendii de vegetaţie uscată, în week-end-ul trecut pompierii au fost solicitaţi la 16 intervenţii pentru localizarea şi lichidarea incendiilor de vegetaţie uscată, care au afectat o suprafaţă totală de aproximativ 375 de hectare. Este vorba despre zone de la marginea Craiovei, pe străzile “Drumul Apelor”, “Potelu”, în vecinătatea cimitirului Dorobăniţa, dar şi de localităţile Gogoşu, Cârcea, Şimnicu de Sus, Mischii, Calopăr, Cerăt, Braloştiţa şi Coşoveni.