Flota nouă de autobuze și tramvaie se lasă așteptată

0
595
Cele 46 de autobuze electrice, 40 autobuze Euro 6 și 17 tramvaie, care ar urma să schimbe total flota de mijloace de transport a RAT Craiova, se află în faze avansate de achiziție. Licitațiile au fost demarate de autorități și ministerul Dezvoltării și se așteaptă acum finalizarea lor pentru ca autobuzele și tramvaiele să ajungă, efectiv, în traficul din Bănie.
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, când au fost semnate alte două proiecte cu finanțare europeană pentru Craiova – reabilitarea fântânii Popova și a grădiniței cu program prelungit Curcubeul Copilăriei – că municipalitatea are în derulare câteva proiecte importante ce vizează și îmbunătățirea transportului public din oraș. La rândul său, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, a precizat că proiectele de mobilitate ale autorităților din Craiova se află într-o fază de pre-contractare și sunt cele mai valoroase, finanțarea ajungând în cazul lor la 50 milioane de euro.
Cele 46 autobuzele electrice, în analiză
Achiziția celor 46 de autobuze electrice este avansată, susțin autoritățile. Licitația a fost lansată pe două pachete, unul de 16 autobuze și celălalt de 30 de autobuze, iar ambele se află acum în analiză, potrivit primarului. „Proiectul cu cele 16 autobuze electrice se află într-o perioadă de pre-contractare și va trebui stabilită valoarea care va putea fi finanțată, pentru că este proiectul care închide procentul de alocare a 100% și se și depășește. Și va trebui să fie stabilit foarte clar cât va fi finanțat”, a menționat edilul. În aceași fază se află și celălalt lot, de 30 de autobuze, care au fost incluse, după cum spun autoritățile, într-o listă de rezervă.
Achiziția și finanțarea, în paralel
Deși se află în faza de analiză la departamentul de achiziții al primăriei, pe partea de finanțare, autobuzele electrice au fost scoase, în paralel, și la licitație, pentru că legislația oferă acest drept. Edilul a explicat că există o clauză suspensivă la proiectele europene care permite acest lucru și de care autoritățile locale au profitat. „Sunt în fază de analiză la achiziții, dar ele sunt urcate pe SEAP cu clauză suspensivă, legislația premite acest lucru ca încheierea contractului să se facă după obținerea finanțării. Deci, sunt două lucruri paralele: achiziția și finanțarea”, a ținut să sublinieze primarul Craiovei. 
Termenul pentru livrare nu este, deocamdată, cunoscut
Principalul avantaj al faptului că finanțarea și achiziția se fac în paralel este că municipalitatea câștigă timp. Cu toate acestea, reprezentanții primăriei s-au ferit să ofere un termen exact când autobuzele electrice vor fi procurate și introduse efectiv în traficul din oraș. „Nu înseamnă că, dacă am urcat achiziția în sistemul electronic și se derulează, aceste autobuze vor veni la sfârșului anului sau la începutul lui 2020. Ele vor veni abia după ce se semnează un contract de finanțare. Deci să fie clar, este o clauză suspensivă care nu va eliminată decât în momentul în care se semnează finanțarea”, a subliniat primarul Genoiu, în așteptarea contractului de finanțare cu ADR Sud-Vest Oltenia pe această achiziție.
25 milioane de euro pentru mijloacele de transport electrice
Cele 46 de autobuzele electrice sunt estimate, împreună, la valoarea de 110 milioane de lei, echivalentul a 25 milioane de euro. Achiziţia este împărţită în trei faze: 30 de autobuze electrice în prima tranşă, apoi cinci şi alte trei. În pachetul de rezervă mai sunt încă opt autobuze. Din cele 46 de autobuze electrice, 30 ar avea o lungime de 12 metri, iar 16 vor măsura o lungime de 18 metri (autobuze articulate). Până să se decidă asupra acestor tipuri de autobuze – electrice – autoritățile s-au gândit că ar putea merge și pe varianta de autobuze hibrid, caz în care valoarea lor ar fi fost mai mică. Autoritățile achiziționează, la pachet, și surse de încărcare electrică.
BERD verifică licitația
Un alt lot de autobuze sunt cele 40 de autobuze diesel pe care Primăria Craiova și-a propus să le cumpere cu banii dintr-un credit pe care l-a contractat deja de la BERD. Din cele spuse de primar, se pare că aceasta este licitația cea mai avansată, fiind deja adjudecat câștigătorul, dar se mai așteaptă acum doar verdictul din partea băncii. „Celelalte autobuze Euro 6, care sunt pe contractul cu BERD, a fost adjudecate dar nu se va putea face public câștigătorul acestei licitații până nu va fi validat de echipa BERD. La ora aceasta (vineri, 26 iulie), este trimisă documentația la BERD pentru validare și, după aceea, cât de curând să aflăm cine e câștigătorul acestei licitații și să dăm drumul la derularea autobuzelor Euro 6”.
15 milioane de euro, finanțare pentru autobuzele diesel
Autoritatea locală s-a împrumutat de 15 milioane de euro de la BERD și, inițial, a spus că vor cumpăra 36 de autobuze noi, apoi că numărul acestora va fi totuși de 40 de exemplare. Autobuzele acestea vor avea podea joasă, motor Diesel Euro 6 – clasa C şi o lungime standard de 12 metri. Licitația a fost lansată, după cum se știe, de municipalitate, la sfârșitul lunii aprilie și s-a așteptat până la 1 iulie ca să fie adjudecat câștigătorul licitației. Aceste autobuze au toate șansele, așadar, să fie primele care vor sosi în Craiova.
Licitația pentru tramvaie a fost reluată
Cele 17 tramvaie sunt procurate de Ministerul Dezvoltării și vor fi oferite apoi municipalității. În acest sens a fost semnat un protocol, iar ministerul a scos, în ianuarie, tramvaiele la licitație. A fost nevoie ca licitația să fie repetată, din cauză că nu au existat ofertanți. Primarul Mihail Genoiu a declarat că acum această procedură de achiziție este reluată, fiind schimbate anumite clauze – cele privind termenul de livrare și dimensiunea tramvaielor – pentru a fi mai clare pentru ofertanți. „Cele 17 tramvaie de la Ministerul Dezvoltării, este reluată, în acest moment, licitația pentru a se stabili anumite clarificări în privința termenului de livrate și a lungimii lor, ceea ce solicită potențialii ofertanți”, a menționat edilul-șef al Craiovei.