Ziua Imnului Naţional al României, celebrată şi la Craiova

0
528

Instituţia Prefectului – Judeţul Dolj în colaborare cu Primăria municipiului Craiova şi Garnizoana Craiova au organizat ieri, o ceremonie publică dedicată celebrării Zilei Imnului Naţional al României. Evenimentul s-a desfăşurat în Piaţa Tricolorului din municipiul Craiova. La ceremonie a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi mai mulţi parlamentari de Dolj. Ziua imnului naţional al României este sărbătorită oficial pe 29 iulie. În această zi, în timpul Revoluţiei de la 1848, ″Deşteaptă-te române!″ a fost cântat pentru prima dată oficial.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

La originea actualului imn naţional al României se află poemul patriotic ”Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.

Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania. A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial.

”Deşteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este ”Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. 

Un imn al demnităţii şi al libertăţii

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a transmis un mesaj emoţionant subliniind faptul că drepturile de care ne bucurăm astăzi au fost câştigate, nu primite, au fost dobândite cu un preţ dureros. Un moment de analiză, de adâncă cugetare i-am spune noi. „Participăm la o ceremonie cu o deosebită însemnătate, o manifestare a cărei emoţie o trăim cu atât mai intens cu cât s-au împlinit, în 2018, două decenii de când Parlamentul României a decis, prin lege, ca ziua de 29 iulie să fie dedicată celebrării Imnului Naţional. Acum 170 de ani, în zilele de efuziune ale Revoluţiei Paşoptiste, personalităţile marcante care îşi asumaseră responsabilitatea de a reaşeza destinele românilor pe un nou făgaş au căutat un cântec care să cuprindă, în muzică şi în versuri, crezul unei întregi naţiuni. Astfel s-a născut «Deşteaptă-te, române!», un imn al demnităţii şi al libertăţii, dar şi o chemare la luptă pentru dobândirea lor; un recurs mobilizator la istorie şi la figurile strălucite care au modelat-o, dar şi un apel către generaţia prezentului, amintindu-i sacrificiile prin care este datoare să continue onorantul parcurs. 

A fost cântecul care ne-a însoţit apoi în toate ceasurile de mare încercare – în Războiul pentru Independenţă, în cele două Războaie Mondiale, în Revoluţia din 1989. Intonat astăzi, ne reaminteşte că tot ceea ce avem, toate drepturile de care ne bucurăm au fost câştigate, nu primite, au fost dobândite cu un preţ dureros. În această zi de adâncă solemnitate, în care ne exprimăm respectul pentru unul dintre simbolurile naţionale – imnul de stat al României – şi, prin el, pentru unele dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei noastre, permiteţi-mi să adresez tuturor doljenilor calde urări de sănătate şi fericire, alături de expresia deplinei consideraţii.“, a subliniat Ion Prioteasa.  

 

 

 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, ieri, un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Naţional, în care afirmă că e convins că acesta va continua să inspire unitate şi solidaritate în jurul valorilor pe care s-a construit România modernă: libertate, dreptate, pluralism politic şi respect faţă de lege.

„Astăzi, 29 iulie, celebrăm Imnul Naţional, unul dintre simbolurile fundamentale ale statalităţii, independenţei, suveranităţii şi unităţii naţionale, alături de Drapel, Stema de stat şi Sigiliu. Zilele Revoluţiei de la 1848 au consfinţit intonarea pentru prima dată, pe linia melodică a compozitorului Anton Pann, a versurilor poemului patriotic compus de Andrei Mureşanu. Cântecul a avut un rol important în redeşteptarea speranţei de mai bine şi a demnităţii colective în momentele-cheie ale istoriei româneşti – Războiul de Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial şi Revoluţia din decembrie 1989, ceea ce a justificat pe deplin opţiunea alegerii sale ca imn naţional, în anul 1990”