Ziua Imnului Naţional, celebrată şi la Craiova  / Craiovenii au cântat „Deşteaptă-te, române!”

0
514

PAGINA UNUAutorităţile locale au sărbătorit, ieri, aşa cum se cuvine, Ziua Imnului Naţional al României. Ceremonialul a fost marcat de un moment emoţionant, „Deşteaptă-te, române!” fiind intonat de către toţi cei prezenţi la manifestări, oficialităţi, militari, dar şi craiovenii au fost prezenţi în Piaţa Tricolorului, de lângă Teatrul Naţional „Marin Sorescu”.

La ceremonial au participat autorităţile locale şi judeţene, care au transmis craiovenilor şi doljenilor mesaje cu un pronunţat caracter patriotic, îndemnându-i pe toţi cei prezenţi să preţuiască valorile naţionale, una dintre acestea fiind Imnul. Simona Moise, subprefectul de Dolj, a vorbit despre solidaritate şi unire şi i-a îndemnat pe toţi românii să cinstească Imnul „Deşteaptă-te, române!”. „Ziua de 29 iulie, când toţi românii sărbătoresc Imnul Naţional, ne oferă un bun prilej să înţelegem faptul că este esenţial să fim uniţi în jurul valorilor noastre naţionale. Imnul Naţional «Deşteaptă-te, române!», născut în zilele Revoluţiei de la 1848 şi cântat în momente grele pentru naţiunea noastră de către generaţiile care au făurit poporul român, ne îndeamnă să înţelegem că, la temelia unui stat puternic, stă întotdeauna un popor solidar şi responsabil. Și că fără implicarea activă a tuturor cetăţenilor săi în viaţa societăţii suntem în imposibilitatea de a avea o ţară stabilă, prosperă şi demnă. Nu este de mirare că Eminescu, poetul nepereche al literaturii române, îl evocă cu atâta admiraţie pe Andrei Mureşanu, autorul versurilor poeziei «Un răsunet». Conţinut profund patriotic şi naţinal a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti pentru drepturi naţionale, Nicolae Bălcescu numind acest Imn o adevărată Marseilleză românească. În această zi de sărbătoare, invit pe toţi românii să cinstească şi să onoreze cu sufletul deschis Imnul nostru naţional, «Deşteaptă-te, române!»”, a spus Simona Moise, subprefect.imn (2)

Vicepreşedintele Alina Tănăsescu: ”Flacăra revoluţiei paşoptiste”

Preţuirea pentru valorile naţionale a fost scoasă în evidenţă şi de Alina Tănăsescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, care a subliniat faptul că evenimentele cruciale din istoria noastră au purtat amprenta Imnului.

„Cântec patriotic, izvorât din dorinţa seculară de libertate şi apel la acţiune neîntârziată pentru dobândirea ei, «Deşteaptă-te, române!» a constituit flacăra revoluţiei paşoptiste şi imboldul ce a animat lupta pentru emancipare, deschizând astfel calea către o Românie modernă. Evenimentele cruciale din istoria noastră au purtat amprenta Imnului, versurile sale însufleţindu-i pe eroii care s-au sacrificat pentru împlinirea dezideratelor unei naţiuni greu încercate în războiul de independenţă, în cele două conflagraţii mondiale ori la Revoluţia din 1989. Am traversat un sfert de secol de când «Deşteaptă-te, române!» a fost consfiinţit drept Imnul nostru de stat, un sfert de secol în care spiritul imperativului naţional înscris în versurile lui Andrei Mureşanu ne-a îndemnat să devenim o naţiune demnă care să se regăsească între ţările Uniunii Europene”.  imn (3)

Primarul Lia Olguţa Vasilescu: „Ideea unui Imn naţional s-a născut încă din 1840”

Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a trecut în revistă istoria Imnului, care este strâns legată de istoria poporului român, în diferite momente ale sale.

„Ideea unui Imn naţional s-a născut încă din 1840, în Principatele Române, când era cântat mai ales la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării. În anul 1881, cu prilejul încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris Imnul regal român. Acesta a fost cântat în mod oficial, pentru prima oară în România, în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I. Imnul regal a fost înlocuit apoi, în 1948, de «Zdrobite cătuşe», apoi «Te slăvim, Românie» şi de Imnul «Trei culori». Acestuia i-a luat locul, după revoluţie,« Deşteaptă-te, române!», versurile şi aranjamentul aparţin lui Andrei Mureşanu, iar Anton Pann este cel care a scris muzica acestui Imn. Poetul Andrei Mureşanu a redactat şi publicat, în timpul Revoluţiei de la 1848, «Un răsunet», care a fost pus pe note în ziua în care autorul a recitat câtorva prieteni braşoveni, fiind cântat pentru prima oară la Braşov, într-o grădină din Schei, şi nu în data de 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, aşa cum este îndeobşte cunoscut”, a transmis craiovenilor primarul Olguţa Vasilescu.imn (4)

Parada militară a încheiat ceremonia

După discursul oficialilor, s-a intonat Imnul Naţional al României de către fanfara Garnizoanei Craiova. A fost un moment deosebit, emoţionant, pentru că întreaga audienţă a fost invitată să cânte împreună „Deşteaptă-te, române!”. Deşi nu a fost un public numeros care să ia parte la ceremonial, totuşi persoanele care au participat au răspuns apelului şi au intonat împreună Imnul Naţional al României. A urmat apoi parada militară, detaşamentul de defilare fiind compus din Garda Drapelului şi trei plutoane ale Batalionului 26 Neagoe Basarab, comandate de către căpitanul Adrian Bică. Ceremonialul dedicat Zilei Imnului s-a încheiat cu onorul militar care a fost dat oficialilor. În tot acest timp, pe catargul din Piaţa Tricolorului (în faţa Teatrului Naţional „Marin Sorescu”) a fluturat în vânt steagul României.