Curtea de Apel Craiova a respins cererile de înlocuire a arestării preventive cu o măsură mai blândă formulate de cei patru bărbaţi arestaţi în cazul capturii de 4 kg de canabis primit din Spania, menţinându-i după gratii. Acţiunea de destructurare a grupării a fost demarată în urma unui flagrant organizat în Craiova, pe 27 mai a.c., când doi dintre inculpaţi au fost prinşi cu un colet primit din Spania în care erau 4 kilograme de canabis.
Reamintim că, reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că patru membri ai unei grupări infracţionale specializată în trafic de droguri au fost reţinuţi, iar ulterior arestaţi, în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova. Aceştia, împreună cu un alt bărbat, faţă de care s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, sunt bănuiţi că ar fi comercializat, pe raza judeţului Dolj, cannabis şi rezina de cannabis, droguri procurate din Spania de un al şaselea membru al grupării, pe numele căruia s-a cerut mandat de arestare în lipsă, pentru a putea fi dat în urmărire la nivel internaţional. Mai exact, potrivit anchetatorilor, pe 27 mai a.c., poliţiştii BCCO Craiova împreună cu luptători de la IPJ Dolj şi cu sprijinul SOS Craiova, în baza informaţiilor pe care le aveau, i-au prins în flagrant, în Craiova, pe Ionuţ Logofătu zis “Slabu” şi Ovidiu Gelu Ghiţă, în timp ce ridicau un colet primit din Spania, în care s-au găsit 4 kilograme de canabis. Imediat după flagrant s-au făcut opt percheziţii domiciliare în Craiova şi judeţ. Cercetările au continuat în cauză, Logofătu şi Ghiţă fiind arestaţi preventiv sâmbătă, 28 mai a.c., iar joi, 2 iunie a.c., oamenii legii au descins la alte patru locuinţe aparţinând unor membrii ai grupării, fiind ridicaţi încă doi bărbaţi.
Bărbatul arestat în lipsă a fost prins pe Aeroportul Craiova
În total, în urma descinderilor, poliţiştii au ridicat aproape 5 grame de fragmente vegetale de cannabis, un comprimat MDMA, 13 telefoane mobile, un laptop, 4 grindere (folosite pentru porţionarea drogurilor), 8.650 de lei şi 1.150 de euro. Vineri, 3 iunie, au primit mandate de arestare preventivă Grămescu Ionuţ Victor, zis „Grame” şi Bulescu Marius Bogdan, zis “Begu”, pe o perioadă de 30 de zile, în timp ce pe numele lui Şerban Daniel zis “Begu” sau “Batrânu” procurorii DIICOT Craiova au cerut mandat de arestare preventivă în lipsă. Pe 8 iunie a fost dispusă arestarea în lipsă a acestuia, iar pe 11 iunie a.c., la ora 17.30, lucrătorii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul Poliţiei de Frontieră Aeroport Craiova, l-au depistat la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România din direcţia Italia – Ciampino, Şerban ajungâns în arest. Cercetările sunt continuate în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, introducere în ţară de droguri de risc, precum şi pentru trafic de droguri de risc. La acţiune au participat şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, iar suportul de specialitate a fost efectuat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Pe 22 iulie a.c. procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au cerut Tribunalului Dolj prelungirea arestării preventive a primilor patru membri ai grupării, instanţa a admis propunerea, însă inculpaţii au făcut contestaţii. Pe 27 iulie a.c., Curtea de Apel Craiova le-a respins contestaţiile şi solicitările de înlocuire a arestării preventive cu altă măsură mai blândă, hotărârea fiind definitivă: „Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Bulescu Marius Bogdan, Grămescu Ionuţ Victor, Ghiţă Gelu Ovidiu şi Logofătu Ionuţ împotriva încheierii de şedinţă nr. 186 din 22.07.2016 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 3779/63/2016/a21. Respinge atât cererile de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, cât şi cererile de luare a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, cereri formulate oral de apărătorii inculpaţilor şi de inculpaţi. În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., obligă pe fiecare dintre inculpaţii–contestatori Bulescu Marius Bogdan, Grămescu Ionuţ Victor, Ghiţă Gelu Ovidiu şi Logofătu Ionuţ la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Conform art. 272 C.p.p., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Lupeanu Claudiu, pentru inculpatul-contestator Logofătu Ionuţ, în sumă de 130 lei, precum şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Stanciu Nicoleta, pentru inculpatul-contestator Grămescu Ionuţ Victor, se vor vira către Baroul Dolj din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.07.2016, la sediul Curţii de Apel Craiova”. Şi faţă de Daniel Şerban a fost prelungită măsura arestării preventive, toţi cei cinci inculpaţi fiind acum după gratii.