Pentagonul studiază posibilitatea de a oferi Ucrainei informaţii vizând rachetele separatiştilor

0
318

Militarii americani dezbat oportunitatea de a permite Ucrainei să profite de informaţii de care dispun, cu scopul de a-i oferi oportunitatea să ţintească mai bine rachetele pe care le deţin separatiştii proruşi, au anunţat mai mulţi ofciali americani, relatează AFP. Această opţiune rămâne, pentru moment, una de lucru, unii temându-se că Washingtonul ar putea să toarne gaz pe foc şi să provoace o escaladare a conflictului dintre Kiev şi separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova. “Această opţiune face parte din discuţii”, a anunţat un oficial din domeniul Apărării, care a solicitat protecţia anonimatului. “Este vorba despre cel mai bun mijloc de a-i ajuta pe ucraineni”, a subliniat el, recunoscând că acest lucru prezintă anumite riscuri. “The New York Times” (NYT) a dezvăluit că Pentagonul şi diverse servicii americane de informaţii studiază posibilitatea de a le furniza ucrainenilor informaţii mai precise şi în timp real care să le permită să atace baterii de rachete de tip sol-aer aflate în posesia rebelilor proruşi. Cu o astfel de baterie a fost distrus zborul MH17 al Malaysia Airlines. Aceasta este totodată cauza pentru care Kievul nu-şi poate fructifica superioritatea aeriană, în contextul în care separatiştii nu deţin avioane. Casa Albă nu a discutat încă această problemă, iar alt oficial de rang înalt de la Pentagon a insistat asupra riscurilor pe care acest scenariu le implică, putând să determine Rusia să se implice şi mai mult decât a făcut-o până acum în acest conflict. “Nu putem furniza suficient echipament militar pentru a contracara influenţa Rusiei”, a declarat oficialul de la Pentagon pentru AFP. “De asemenea, există riscul ca, cu cât noi furnizăm mai mult echipament ucrainenilor, cu atât ruşii să joace un rol” mai important în conflict. Potrivit Statelor Unite, ruşii concentrează trupe şi material la frontiera cu Ucraina şi le furnizează rebelilor armament în mod continuu.