Facultatea de Drept a Universității din Craiova anunță desfășurarea proiectului privind învățământul secundar ROSE, școala de vară intitulată ”Adolescența – Responsabilități și certitudini în viziunea dreptului (ARC)” pentru al patrulea an, în perioada 17 iulie – 30 iulie 2023.
Prin implementarea proiectului școlii de vară, facultatea de Drept își propune să faciliteze
accesul elevilor din liceele din zona Sud-Vest Oltenia la învățământul terțiar din domeniul
juridic din cadrul Universității din Craiova. Astfel, activitățile proiectului sunt orientate
pentru familiarizarea elevilor din liceele din zona Sud-Vest Oltenia cu noțiuni fundamentale
privind sistemul de drept, statul și ordinea juridică din România, conștientizarea cu privire la
riscurile implicate de comportamentul antisocial și responsabilizarea acestora în legătură cu
drepturile și obligațiile specifice unui viitor adult, dobândirea unor abilități generale în domenii de interes cu aplicabilitate în specialitatea juridică, optimizarea metodelor și tehnicilor de consiliere profesională și orientare în carieră în vederea reducerii riscului de abandon școlar, în rândul elevilor din categorii defavorizate, din zona Oltenia, implementarea serviciilor de consiliere profesională și orientare în carieră, prin instrumente specifice inovative și metode adaptate standardelor naționale și europene, care vizează monitorizarea ulterioară a beneficiarilor direcți ai proiectului, cunoașterea activității unor instituții din domenii integrate sistemului juridic, dezvoltarea abilităților de socializare și de lucru în echipă în contextul lărgirii orizontului personal de cultură și cunoaștere. În luna iulie va continua campania de diseminare a acestui proiect în liceele din Oltenia, conform acordului de partneriat, iar, începând cu data de 17 iulie 2023, Școala de Vară se va desfășura în campusul Facultății de Drept. Elevii înscriși în grupul țintă vor desfășura activități specifice unei școli de vară la Drept: cursuri de drept civil, drept penal și responsabilitate cetățenească și cursuri privind organizarea statului, ateliere de criminologie și criminalistică, competențe digitale în domeniul juridic și limba engleza juridică, activități culturale și recreative, respectiv întâlniri cu profesioniști ai dreptului. Programul elevilor cuprinde și întâlniri cu experți în consiliere și dezvoltare profesională. Astfel, ”aceste întâlniri vor permite elevilor participanți să–și identifice și să–și gestioneze propriile emoții, sentimente, probleme și să conștientizeze existența acestora și în rândul celorlalți, dezvoltându–și, în acest fel, sentimentele de empatie, apartenență la grup, coeziune și incluziune. De asemenea, elevii vor beneficia de consiliere în carieră centrată pe alegerea unei facultăți, domeniu de studiu, activitate profesională în acord cu pregătirea, dorințele, performanțele și aptitudinile lor.