Staţiile  de transfer şi compostare construite în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Dolj vor deveni funcţionale în cel mai scurt timp

0
525
       Staţiile  de transfer şi compostare construite în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Dolj vor deveni funcţionale în cel mai scurt timp. Astăzi a fost semnat contractul de predare a acestor investiţii realizate de Consiliul Judeţean Dolj către operatorul care a câştigat licitaţia.
        Operarea stațiilor de transfer de la Filiași, Calafat, Băilești și Dobrești, a stațiilor de compostare de la Calafat și Mofleni și a stației de sortare de la Mofleni a fost atribuită asocierii SC IRIDEX Group Salubrizare SRL – SC IRIDEX Group SRL – SC Servicii Salubritate București SA. “Semnarea contractului are loc la finalul unei proceduri începute la sfârșitul anului 2019, care, din cauza numeroaselor contestații și litigii din instanță, a ajuns să dureze 30 de luni. 450 de zile au fost necesare instanțelor de judecată pentru a soluționa contestațiile și pentru a stabili câștigătorul procedurii de atribuire a contractului privind delegarea prin concesionare a operării instalațiilor de gestionare a deșeurilor municipale.
          Din acest moment, se operaționalizează investițiile pentru înființarea infrastructurii serviciului de salubrizare la nivelul județului Dolj, investiții realizate cu fonduri europene accesate de Consiliul Județean Dolj. În acest fel, se vor optimiza transporturile de deșeuri, se va accelera sortarea deșeurilor reciclabile și va începe, pentru prima dată în județul nostru, colectarea separată a deșeurilor biodegradabile și transformarea lor în compost”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
        Ultima etapă de implementare a Sistemului e Management Integrat al Deșeurilor din județul Dolj o va reprezenta operaționalizarea containerelor îngropate din municipiul Craiova.