Încep probele scrise ale Bacalaureatului

0
457

Emoţii mari pentru cei 5.642 de candidaţi doljeni înscrişi pentru susţinerea Bacalaureatului. După trei săptămâni de testare a competenţelor de comunicare, liceenii intră de astăzi în focurile probelor scrise. Accesul candidaţilor în centrul de examen este permis în intervalul 7.30 – 8.30, pe baza actului de identitate. Examenul începe la ora 9.00 şi durează trei ore, însă elevii au voie să iasă din sală după o oră şi jumătate, cel mai devreme. De asemenea, sălile vor fi dotate cu camere de supraveghere, la fel ca în ultimii trei ani.

Prima probă scrisă, cea de astăzi, este la Limba şi literatura română, fiind urmată pe 1 iulie de cea la limba și literatura maternă, de proba obligatorie a profilului pe 2 iulie, apoi de proba la alegere a profilului și specializării — pe 4 iulie. Afișarea rezultatelor se va face în data de 7 iulie, până la ora 12.00, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, între orele 12.00 și 16.00. Rezolvarea contestațiilor se va face în perioada 8 — 10 iulie, iar rezultatele finale vor și afișate pe 11 iulie. Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat.

“Toate probele se desfăşoară sub supraveghere video”

Potrivit Metodologiei de desfăşurare şi organizare a examenului de Bacalaureat, candidaţii care copiază sunt eliminaţi din examen şi nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului. Le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de bacalaureat. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisia de bacalaureat nu vor fi primiţi în examen. De asemenea, candidaţii nu pot intra în sala de examen cu manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Aceştia nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare, ce permite conectarea la internet sau la reţele de socializare şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu persoane din exterior. Candidaţii care copiază sunt eliminaţi din examen şi nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului. “Nu există nici o modificare în ceea ce priveşte modul de organizare a examenului de Bacalaureat. Absolut toate probele se desfăşoară sub supraveghere video. În ceea ce priveşte condiţiile în care candidaţii pot participa la examen fără a risca o eliminare, înseamnă că trebuie să intre în sala de examinare decât cu obiectele de scris, altfel, indiferent dacă utilizează sau nu, orice obiect sau hârtie care poate fi considerată ajutătoare pentru rezolvarea subiectelor, ei vor fi eliminaţi. Metodologia prevedere acest lucru încă din anul 2011. Ceea ce nu înţeleg mulţi dintre candidaţi este că şi dacă au în buzunar un telefon închis sau fără baterie se consideră tot tentativă de fraudă şi sunt eliminaţi din examen. Eliminarea din examen atrage după sine imposibilitatea participării la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului şi de asemenea, nerecunoaşterea niciuneia dintre notele obţinute anterior. Sper că anul acesta numărul celor eliminaţi din examen să se reducă foarte mult”, a explicat Alexandrina Năstase, vicepreşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat.

Examenul fără taxă, susţinut de cel mult două ori

Cei care nu promovează examenul de Bacalaureat în prima sesiune mai au o şansă în sesiunea a doua. Astfel, înscrierea candidaților t se va face în perioada 14 – 18 iulie, evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română se va face în zilele de 18 și 19 august, în timp ce evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii minorităților naționale va fi susținută pe 18 și 19 august.  Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională se va susține în zilele 19 și 20 august, iar cea a competențelor digitale — pe 21 și 22 august. Probele scrise vor începe pe 25 august, cu limba și literatura română, urmată pe 26 august de proba și literatura maternă. Proba obligatorie a profilului va avea loc în 27 august, iar cea la alegere a profilului și specializării, în 29 august. Afișarea rezultatelor la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului din acest an se va face pe 1 septembrie, iar depunerea contestațiilor, în aceeași zi, urmând să fie rezolvate în perioada 2 – 3 septembrie, pentru ca  rezultatele finale să fie afişate pe data de 4 septembrie. Potrivit ordinului de ministru, la solicitarea comisiilor de bacalaureat județene, sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de susținere a probelor de evaluare a competențelor digitale sau lingvistice. Candidaţii au dreptul să susţină examenul fără taxă de cel mult două ori, prezentările ulterioare la examen fiind condiţionate de achitarea unor taxe (230 de lei în cazul absolvenţilor din seriile anterioare care nu au trecut de examen de cel puţin două ori). Anul trecut, aproximativ 47% dintre absolvenţii de liceu au reuşit să promoveze bacalaureatul.