Marian Jean Marinescu, în cărţi pentru conducerea centrală a PDL

0
411
Marian Jean Marinescu

La Convenţia Naţională Extraordinară a Partidului Democrat Liberal, care se va desfăşura astăzi, 30 iunie, la Palatul Parlamentului, şi-au anunţat prezenţa peste 35 de delegaţi ai PDL Dolj. Alături de peste 1.450 de delegaţi din toată ţara, aceştia vor alege noua structură de conducere a partidului.

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, prim-vicepreşedintele filialei doljene, şi consilierul judeţean, Ştefan Stoica,  secretarul general al PDL Dolj, se află pe lista candidaţilor pentru o nouă conducere la nivel naţional. Democrat-liberalii doljeni îi vor avea contracandidaţi pe Eduard Finkelstein, Tinel Gheorghe, Mircea Hava, Traian Igaş, Petru Luhan, Mircea Marin, Iliuţă Mihaela, Constantin Ostaficiuc, Andreea Paul, Cristian Petrescu, Aurelian Florin Popescu, Cezar Preda, Silviu Prigoană, Sulfina Barbu, Gabriel Berca, Anca Boagiu, Sebastian Bodu, Cristian Boureanu, William Brînză, Costică Canacheu, Edward Honorius Circa, Irinel Cristu, Constantin Dumitru, Radu F. Alexandru, Scripcaru George, Alin Tişe, Alin Silviu Trăşculescu, Raluca Turcan şi Sever Cotoi Voinescu. Europarlamentarul Marinescu şi-a mai depus candidatura şi pentru postul de secretar executiv al PDL.

„Am convingerea că noua structură va reconfigura scena politică, PDL rămânând singura opţiune viabilă şi credibilă în faţa electoratului de dreapta din România”, a precizat Marian Jean Marinescu. Aşa cum anunţa cu ceva timp în urmă, senatorul Radu Berceanu, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, nu mai candidează pentru nicio funcţie la nivelul central al partidului, dar s-a ocupat de organizarea evenimentului.