China a trimis în spaţiu un nou echipaj uman

0
1203

În această dimineaţă a fost lansată nava spaţială Shenzhou XVI, cu un echipaj uman la bord, între care se află şi un civil. Comandantul misiunii, veteranul Jing Haiseng (56 ani) la al 4-lea zbor spaţial, este acompaniat de ing. Zhu Yangzhu (36 ani) şi Gui Haichaco (36 ani) profesor şi singurul civil. Lansarea, scrie Dan Tomozei de la China Internaţional, pe blogul său, a avut loc la centrul Jiuquan din deşertul Gobi cu ajutorul unei rachete purtătoare „marşul cel lung”. După 20 min. de la lansare directorul centrului Chinei pentru lansarea de sateliţi, Zou Lipneg a anunţat succesul noii misiuni de trimitere în spaţiu a echipajului umani. Cei trei taikonauţi sunt aşteptaţi în staţia spaţială Tiangong de membri echipajului Shenzhou XV aflaţi în spaţiu de la 30 noiembrie 2022. China a construit propria staţie din cauza refuzului SUA de a autoriza participarea, în virtutea unei legi americane, care interzice orice colaborare între autorităţile spaţiale americane şi chineze.