Weekend plin de evenimente la Craiova. Zilele oraşului continuă

0
10077

            În ciuda vremii care n-a ţinut cu evenimentele în aer liber, Zilele Craiovei au adunat mii de oameni, de la cei mici şi activităţi specifice lor, până la cei care au înfruntat ploaia în Piaţa Mihai Viteazul pentru a-şi vedea live artiştii preferaţi. Evenimentele continuă până de Ziua Copilului, când surprizele se vor ţine lanţ pentru cei mici.
Zilele Craiovei au debutat cu dreptul, oraşul fiind împânzit de evenimente de toate tipurile. De la expoziţii de artă pe esplanada Teatrului Naţional, la fotografii cu „Craiova de altă dată”, la târguri de flori şi hand-made, ziua de vineri s-a încheiat cu spectacolul oferit de Ansamblul Maria Tănase. Artiştilor li s-au alăturat şi Horia Brenciu şi Feli Donose.
Ziua de sâmbătă a adus şi mai multe evenimente, dar şi mai mulţi oameni în Piaţa Mihai Viteazul. În afara expoziţiilor stradale, a atelierelor de creaţie, a spectacolelor de teatru şi dans, craiovenii s-au putut bucura spre sfârşitul zilei şi de un concert al cărui cap de afiş a fost Delia. Artista a reuşit să ţină în ploaie mii de oameni de toate vârstele.
Duminică au continuat activităţile de zilele oraşului şi chiar dacă ploaia torenţială a trimis acasă o mare parte dintre oameni, concertul din Piaţa Mihai Viteazul fiind inclusiv întrerupt aproximativ o oră, odată reluat, piaţa s-a umplut iar de umbrele şi o mulţime de craioveni care au ţinut să ia parte la concertul celor de la Carla’s Dreams. Aceştia au încheiat seria cântărilor live din centrul oraşului.
Deşi weekend-ul a trecut, activităţile de zilele oraşului continuă până miercuri, inclusiv, când surprizele de Ziua Copilului de vor ţine lanţ. De 1 iunie ia startul şi Cupa Start Sport Craiova – concurs de atletism pentru copii, dar şi Concursul judeţean de muzică şi dans Start to the star. Nu în ultimul rând, atât pe esplanada Teatrului Naţional, cât şi în foaierul acestuia, cei mici vor avea parte de ateliere educative, dar şi de diverse activităţi în Parcul Romanescu şi la grădina zoologică. Ateliere se vor găsi şi în Piaţa Mihai Viteazul, unde copiii vor putea să-şi picteze chipurile alături de artişti ai Teatrului Colibri.
Zilele Craiovei au început bine şi continuă la fel până pe 1 iunie inclusiv. Dacă vremea s-a dovedit a fi principalul „duşman” al evenimentelor, craiovenii prezenţi s-au declarat mulţumiţi de ceea ce au trăit de zilele oraşului.

Evenimentele sunt organizate de Primăria Craiova, cu sprijinul instituţiilor de cultură din subordine – Casa de Cultură Traian Demetrescu, Opera Română Craiova, Filarmonica Oltenia, Teatrul pentru copii şi tineret Colibri, Ansamblul Folcloric Maria Tănase, dar şi al partenerilor: SCM Craiova, Direcţia Judeţeană de Sport Dolj, Casa de Cultură a Studenţilor, ADI Eco Dolj, Teatrul Naţional Marin Sorescu, Palatul Copiilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Centrul de Resurse şi Angajament Ford – FREC Craiova, Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman, Asociaţia Carousel Project, Check-OUTeam, Manufaktura Biju, Camera de Comerţ Oltenia, Retro Mobil filiala Dolj, Club Sportiv de Şah Rokada, KOP Dance.

Vino la Zilele Craiovei şi bucură-te de marea sărbătoare!