Ieri, 29 mai, polițiști din cadrul Politiei Municipului Calafat s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca pe DN55A, la iesirea din Calafat, s-a produs un accident rutier. Astfel, polițiștii au stabilit că un tânăr de 28 de ani, din Calafat, care conducea un autoturism pe DN 55A , la iesirea din Calafat, directia Calafat-Poiana Mare, a pierdut controlul volanului, răsturnandu-se cu autoturismul în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că tânărul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, cel în cauză a fost testat cu aparatul alcotest, care a indicat o concentrație de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fara permis. Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord