Accident la Craiova, cu implicarea unui şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice

0
975
Azi, poliţişti din cadrul Biroul Rutier Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 6, pe raza  municipiului Craiova, a avut loc un accident rutier. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că un autoturism condus din direcția Filiași către Craiova, de un bărbat de 53 de ani, din Craiova, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în aceeași direcție de mers de un tânăr de 29 de ani, din aceeași localitate. În urma evenimentului rutier, tânărul a fost condus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați  cu aparatul alcotest, care a indicat o concentrație de 0, 21 mg/ l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 53 de ani și un rezultat negativ pentru celălalt conducator auto. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.