Luni, 27 mai 2019, sala de festivități a Liceului de Arte ”Marin Sorescu” a vibrat în acordurile melodiilor autorului și compozitorului francez Pierre Donoré, iar totul a fost cu atât mai emoționant, cu cât artistul a fost acompaniat de glasurile elevilor de la Liceul ”Voltaire”, Colegiul Național ”Carol I” și Liceul de Arte din Craiova. Proiectul “Limba franceză prin cântec”, inițiat de Pierre în anul 2018 și susținut de Institutul Francez din București, este inclus în calendarul evenimentelor din Sezonul cultural România-Franţa și promovează valorile francofoniei în rândul tinerilor. În acest sens, muzicianul a colaborat cu profesori din diverse insituții liceale din țara noastră, punându-le la dispoziție materiale care să înlesnească studiul limbii franceze, dând totodată ocazia celor mai talentați elevi să facă parte din corul care să-i desăvârșească prestația artistică, pe durata turneului. Astfel, în prezența liceenilor, a chitaristului Romain Roussoulière și a pianisului Jonathan Goyvaertz, Pierre Donoré a creat o atmosferă magică pe scenă, spre încântarea publicului.
Spectacolul de luni a încheiat turneul susținut în cele opt orașe din Romania (Brașov, București, Cluj, Sibiu, Târgu-Jiu, Buzău, Râmnicu Vâlcea, Craiova) și a marcat, astfel, împlinirea unei dorințe în realizarea căreia artistul a avut și o miză personală. Poate este mai puțin cunoscut faptul că rădăcinile lui Pierre sunt din spațiul românesc, mai exact din zona Moldovei. Destinul a făcut ca bunicii materni ai artistului, provenind din Dorohoi și Bacău, să se întâlnească în Franța, acolo unde bunicul a studiat Medicina. Deși vremurile au fost tulburi și au făcut dificilă întoarcerea în patria-mamă, bunicii au păstrat întotdeauna un atașament profund pentru ținuturile natale, modelându-și, în același spirit, și copiii. Prin urmare, personalitatea artistică a lui Pierre întrunește trăsături care țin atât de latura boemă, romantică a trubadurilor de odinioară, cât și de respectul pentru valorile profund umane, instituite prin educație și prin tradiție familială. Tocmai de aceea, în semn de prețuire pentru tatăl pierdut mult prea devreme, un intelectual cu veleități artistice, cântărețul și-a luat numele de scenă care să amintească întotdeauna de părintele său: Honoré- Donoré.
Așadar, în opțiunea artistului de a aduce în spațiul cultural românesc cântecul francez există o motivație intimă, emoțională: apropierea de origini! În acest mod se face dovada că francofonia există dincolo de granițele convenționale, pentru că ea este, mai mult decât o tendință de aderare la valori comune, o stare de spirit!
Cine este, de fapt, Pierre Donoré? Născut în anul 1978 la Grenoble, a devenit încă de la o vârstă fragedă pasionat de pop și folk, de vreme ce, la nici 13 ani, descoperise chitara acustică, prin intermediul căreia a putut să își cizeleze gusturile muzicale. În 2003, a obținut Trophée National ”Serge Gainsbourg”, iar în anul 2010 a debutat cu albumul Je viens à toi, o colecție de 11 piese care sintetizau esența universului său personal. Odată cunoscut de publicul larg, Pierre a avut ocazia să susțină recitaluri pe unele dintre cele mai prestigioase scene, precum Olympia sau Casino de Paris. Până în acest moment, Pierre Donoré a editat patru albume care s-au bucurat de un mare succes atât în Franța, cât și în alte țări.
În încheierea turneului din România, pe scena Liceului de Arte ”Marin Sorescu” din Craiova, artistul francez a susținut un recital cu cele mai frumoase melodii din repertoriul său, precum ”Debout”, ”Une promesse”, ”Soleil de casa”, prin care a celebrat armonia interioară, dar și miracolul vieții sau al dragostei.
În legătură cu proiectul care a stat la baza turneului, doamna prof. dr. Dorina Loredana Popi, directorul Liceului ”Voltaire”, a subliniat faptul că apreciază modul în care artistul a gândit să apropie elevii de liceu de frumusețea limbii franceze, prin muzică, și este convinsă că rădăcinile românești ale lui Pierre au adus un plus de emoție în grasurile tuturor, făcând ca prestația scenică să fie abolut exemplară. Mai mult, doamna Popi este de părere că ”flacăra francofoniei trebuie menținută și transmisă mai departe, iar acest lucru se poate realiza mai ales prin tineri, pentru că ei reprezintă viitorul. Nu este niciun dubiu că astfel de proiecte aduc multiple beneficii tuturor, în egală măsură, de vreme ce implică liceenii în activități care să le valorifice potențialul creativ, abilitățile de comunicare și de socializare, punându-i totodată în situații inedite, ca cea de a se afla pe scenă alături de un artist recunoscut internațional. În plus, elevii noștri sunt pasionați de limba, cultura și civilizația franceză, grație regimului de studiu intensiv și bilingv de care dispun la clase și, tocmai de aceea, consider că această colaborare a fost pentru ei o șansă extraordinară de a intra în contact cu tot ceea ce presupune aderarea la spiritul francofoniei: împărtășirea de pasiuni comune, coeziune, schimbul de experiențe și, nu în ultimul rând, entuziasmul de a fi fost sub lumina reflectoarelor, alături de colegii din celelate unități școlare și, firește, alături de un artist precum Pierre Donoré.”
De asemenea, doamna profesor Alina Ioanicescu, de la Colegiul Național ”Carol I” susține că ”un astfel de proiect este un evident câştig educativ, din mai multe motive. In primul rând, un plus în motivarea pentru învăţarea limbii franceze, întrucât prin cântec se deschide o poartă a sensibilitătii prin care elevii pătrund cu plăcere, bucurie şi chiar pasiune. Este, în acelaşi timp, un proiect artistic inedit care ne apropie în mod nemijlocit de spaţiul cultural francofon. Importantă este şi maniera de lucru pusă în practică pentru acest proiect, colaborarea reuşită între elevi şi profesori de la trei licee. Corul format din elevi de la CN ”Carol I”, Liceul ”Voltaire” şi Liceul de Arte ”Marin Sorescu” a simbolizat astfel valori şi atitudini pe care le susţinem: sensibilitate culturală, colaborare şi spirit de echipă, armonizare, atenţie faţă de celălalt. A fost o reușită pentru care suntem mandri, explozia de bucurie și entuziasm de pe scenă și din rândul publicului fiind dovada cea mai elocventă.”
Așadar, prin concertul său, artistul francez a dat prilej publicului craiovean de orice vârstă să ia contact cu ritmurile muzicii franceze în care pulsează și ceva din inefabilul spațiului cultural românesc.