Doliu la Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova

0
1750

Marţi seara, un tânăr al Colegiului Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova, aflat la Constanţa, în cadrul unei Şcoli de Vară, organizată de Ministerul Apărării Naţionale, a fost înghiţit de valurile Mării Negre. A urmat o căutare a lui, dar, din păcate, nu a mai putut fi făcut nimic pentru salvarea vieţii sale. Comunicatul de presă emis de unitatea de învăţământ unde era elev este emoţionant: “Valurile nemiloase ale mării au zdrobit, în vârtejul lor, speranţele unui tânăr “pandur” (aşa cum sunt numiţi elevii Colegiului Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova – n.r.). Au stins povestea unui suflet pur, unindu-l cu eternitatea. Povestea pandurului Iosif Mitroi a început în septembrie 2018, când a păşit hotărât şi, în acelaşi timp, plin de emoţie, în Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu”. Sensibilitatea, creativitatea şi seriozitatea cu care a abordat fiecare dintre proiectele sale au dus la rezultate deosebite, atât în activităţile extracurriculare, cât şi la concursurile şcolare. Chipul lui luminos zâmbea a bine, frumos, a iubire. Generozitate, optimism, simplitate, sinceritate, inocenţă. Nobleţe. Acesta a fost copilul, elevul, colegul şi prietenul nostru special Iosif. O mare de lumină îţi aşternem în drumul tău spre cer!”.