Vitezomanii, „vânați” cu radarul „pistol” pe drumurile din Dolj

0
394

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a fost dotat cu două aparate radar tip „pistol” pentru detectarea vitezei de deplasare a autovehiculelor. Noile aparate, extrem de performante, sunt utilizate deja, în trafic, de polițiștii de la Rutieră, care insistă ca șoferii să respecte limitele legale de viteză.  

Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, de câteva zile, polițiștii Serviciului Rutier Dolj au fost dotați cu două noi aparate radar, tip „pistol”. Poliţiştii rutieri, care au fost instruiţi în cadrul unor cursuri în ceea ce priveşte utilizarea aparaturii, vor acţiona pentru combaterea eficientă a vitezei excesive pe şosele şi preîntâmpinarea accidentelor de circulaţie, spun reprezentanții instituției.

Aparatul stochează pe cardul de memorie înregistrări video, fotografii HD detaliate, ce pot cuprinde marca maşinii, plăcuţa de înmatriculare şi chiar trăsăturile faciale ale conducătorului auto. Aceste aparate pot fi utilizate atât pe timp de ploaie cât şi pe timp de noapte.

Polițiștii îi avertizează pe conducătorii auto că, „având în vedere timpul de expunere relativ mic al autovehiculului înregistrat, aparatul radar tip TruCAM poate identifica viteza de deplasare a tuturor autovehiculelor care se deplasează în coloană”, motiv pentru care recomandă respectarea limitelor legale de viteză, chiar dacă circulaţi în spatele altor vehicule.

Oamenii legii reamintesc faptul că limitele maxime de viteză stabilite prin Codul rutier sunt: în localităţi – 50 km/h; în afară localităţilor – 130 km/h pe autostrăzi; 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale/europene și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri.