Efectele grevei ROMATSA

0
428

61711672Șapte curse aeriene înregistrează întârzieri mai mari de 30 de minute, iar alte 30 de curse au întârzieri până în 30 de minute, de la debutul grevei generale a controlorilor de trafic aerian, a declarat, marţi, directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache.

Potrivit acestuia, au fost anulate doar şase zboruri ale unei companii low-cost, restul urmând să fie operate la timp sau cu întârzieri, în condiţiile în care, într-o zi obişnuită din această perioadă a anului — care este o perioadă medie — pe Aeroportul Henri Coandă se înregistrează aproximativ 150 de aterizări şi 150 de decolări.

Întrebat dacă această grevă se va prelungi mai mult de două ore, aşa cum au estimat luni sindicaliştii de la ROMATSA, după negocierile de la Ministerul Transporturilor, Valentin Iordache a precizat că nu are informaţii cu privire la durata acestei acţiuni.

“Nu avem informaţii din partea ROMATSA cu privire la durata acestei greve. Teoretic, este pe durată nelimitată. Cu toţii sperăm ca durata să fie cât mai mică, astfel încât să nu depăşim o perioadă critică, pentru că după un anumit număr de ore, ceva mai mare de două, totul va deveni mult mai dificil şi abia atunci vor apărea problemele reale în procesarea pasagerilor pe aeroport. În intervalul acesta de două ore, practic, toate cursele care erau programate au aterizat şi au decolat, unele dintre ele cu întârziere. Este greu de spus o cifră exactă, pentru că, aşa cum spuneam, situaţia este foarte fluidă şi în orice minut ea se schimbă şi în ceea ce priveşte aterizările şi în ceea ce priveşte decolările”, a explicat oficialul CNAB.

El a subliniat că toate cursele care trebuiau operate după ora 9:00, momentul începerii grevei, au fost afectate, unele mai mult, iar altele mai puţin.