Au început „admiterea” şi „BAC”-ul

0
425

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, inspectorul general al învăţământului doljean a prezentat situaţia actuală a procesului educaţional, cu atât mai mult cu cât cele două examene majore – „Evaluarea naţională” şi „Bacalaureatul” – au debutat.

suna
Monica Leontina Sună

Este în plină desfăşurare examenul de admitere în învăţământul liceal, după probele vocaţionale, dar şi Bacalaureatul se află în aceeaşi fază de debut. „Între 24 – 27 mai, s-au desfăşurat probele de aptidudini , pentru admiterea în învăţământul liceal, în ceea ce înseamnă educaţia vocaţională. Pe 29 mai, s-au afişat rezultatele la aceste probe şi s-au depus şi contestaţiile, acolo unde metodologia permite acest lucru. Au fost respinşi 15 elevi la „Limba franceză”, 144 la „Limba spaniolă”, 130 la „Limba engleză”. Dacă ne uităm pe  datele statistice, se poate vorbi de un număr mare de respinşi, dar trebuie să ţinem seama şi de cei înscrişi. Astfel, la „engleză” am avut 713 de cereri, cu 163 pentru „echivalare”, la „franceză” – 457 (cinci pentru recunoaşterea studiilor), 398 la „spaniolă”, 202 (două echivalări) la Limba germană. Dacă vorbim de contestaţii, numărul acestora depăşeşte 50 – 22 la „Limba engleză”, 26 la „spaniolă”, trei la „germană”. Pe 31 mai , vor fi afişate rezultatele finale, în urma contestaţiilor la probele de aptitudini”, a precizat prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.  În perioada 22 – 23 mai , 2.505 de elevi (mulţi dintre ei fiind înscrişi pe mai multe discipline), au participat la probele de aptitudini, pentru „vocaţional”. Centralizată, situaţia, pentru cei înscrişi, stă astfel: Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova – 98 (28 pentru „muzică”, 70 pentru „arte vizuale”), Colegiul Naţional Pedaogic „Ştefan Velovan” – 203 (învăţător – educator), Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” (peste 230 de locuri), Seminarul Teologic „Grigorie Teologul” (21 de poziţii), Liceul Adventist (24).

Peste 3.000 de cereri pentru susţinerea „BAC-ului”

Bacalaureatul a debutat şi este în plină desfăşurare. „Pe 26 mai s-au încheiat cursurile clasei a XII-a, atunci fiind  finalizată şi înscrierea candidaţilor pentru prima sesiune a Bacalaureatului. Până în acest moment, în baza electronică centralizată, sunt depuse 3.127 de cereri. În zilele 6 – 7 iunie, va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar în 9, 12, 13 iunie va avea loc evaluarea competenţelor digitale şi, acolo unde nu sunt condiţii, se poate susţine proba şi ulterior, pe 14 iunie, dar numai după o aprobare a Comisiei Naţionale, bazată pe motive cât se poate de plauzibile. Între 14 – 16 iunie, se vor verifica competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar calendarul va merge în continuare şi va fi respectat. Vom asigura tot ceea ce ţine de măsurile de siguranţă pentru desfăşurarea examenului de Bacalaureat, iar cei care văd neconcordanţe în aplicarea metodologiei de desfăşurare a examenului pot apela telefonic, la nr. 0800.801.100”, a mai menţionat Monica Sună.