Arest prelungit pentru francezul care a împuşcat un doljean în cap

0
342

Magistraţii Tribunalului Dolj au prelungit, ieri, arestarea preventivă a cetăţeanului francez de 48 de ani acuzat de tentativă de omor, după ce a împuşcat un doljean în cap. Victima, un tânăr în vârstă de 22 de ani, este în continuare în comă, la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti. Francezul, venit în vizită la „iubita sa”, pe care o cunoscuse ca prostituată în Paris, l-a împuşcat pe doljean, amic de-al femeii, pe marginea drumului, în satul Gura Văii, comuna Podari.

puscarieJudecătorii de la Tribunalul Dolj au admis, ieri, propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi au dispus prelungirea arestării preventive pentru Samuel David Parra, de 48 de ani, din Paris, cetăţeanul francez care la începutul lunii aprilie a împuşcat un doljean de 22 de ani, pe marginea drumului, în satul Gura Văii, comuna Podari: „Dispune prelungirea măsurii arestului preventiv dispusă prin încheierea 98/08.04.2017 a Tribunalului Dolj faţă de inculpatul PARRA SAMUEL DAVID, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.06.2017, până la data de 06.07.2017, inclusiv. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura la arestului la domiciliu ca nefondată. Cu drept de contestaţie in 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în sedinţa din camera de consiliu din data de 29.05.2017”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.

Reamintim că, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Samuel David Parra a venit în România pe 6 aprilie a.c., în comuna Bârca, la domiciliul Doinei A., cu care a mers la Segarcea, apoi au revenit la locuinţa din Bârca, unde îi aşteptau Ulis Ghiusi Ioniţă, de 22 de ani, şi Daniel Andrei, acesta din urmă recomandându-se a fi soţul Doinei, iar celălalt o cunoştinţă. Între francez şi cei prezenţi s-au iscat o serie de discuţii, astfel că a completat două file CEC, în valoare de 20.000 euro fiecare, pe numele presupusului soţ şi pe cel al cumnatei Doinei, ştiind că banii nu pot fi încasaţi de la nici o bancă din România. Au venit în Craiova, însă băncile erau închise aşa că, după ora 23.00, au pornit înapoi spre Bârca. Pe drum, pe DJ 561, în satul Gura Văii, comuna Podari, francezul a oprit autoturismul pe partea dreaptă a carosabilului, a coborât împreună cu Andrei Daniel şi Ioniţă Ulis Ghiusi, să-şi facă nevoile, iar la întoarcerea către maşină, francezul a scos pistolul şi l-a îndreptat către Ioniţă Ulis Ghiusi şi a tras un foc în direcţia acestuia, împuşcându-l în cap, în zona occipitală. A vrut să-l împuşte şi pe Andrei Daniel, dar pistolul s-a blocat. Doljenii au urcat rănitul în maşină şi au plecat spre spital, iar francezul a rămas la faţa locului şi s-a ascuns în zona verde din laterala drumului, unde a fost găsit a doua zi, vineri, 7 aprilie a.c., în jurul prânzului, de poliţişti. Francezul a îngropat pistolul lângă un copac, oamenii legii reuşind destul de greu să-l găsească. A fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe 8 aprilie a fost arestat preventiv.