Anişoara Stănculescu, candidat ALDE la Primăria Craiova: ”Resursele locale ale Craiovei trebuie valorificate mai bine în direcţia dezvoltării”

0
336

1- banner-stanculescu-300x250pxCred că un factor inhibitor de dezvoltare este insuficienta aşezare de către autorităţile locale a mizei pe resursele locale ale Craiovei.

Din discuţiile avute cu reprezentanţi ai mediului de afaceri rezultă clar că aceştia aşteaptă să fie implicaţi în mod instituţional în creionarea şi corectarea strategiilor de dezvoltare economică şi urbană, în general, a Craiovei. Voi construi un sistem de consultare periodică cu aceşti oameni care au expertiză şi experienţă şi ale căror idei şi soluţii trebuie luate serios în considerare.

Deasemenea, potenţialul de cercetare academică în special în domeniul tehnologiilor moderne pe care îl avem aici în Craiova ar trebui mai bine valorificat în direcţia transformării oraşului într-un smart city. Inclusiv din perspectiva creşterii capacităţii administraţiei de a folosi aplicaţii moderne pentru consultarea opiniei publice şi pentru uşurarea vieţii craiovenilor în general.

Potenţialul tinerei generaţii din oraş nu este, deasemenea, folosit pentru modernizarea Craiovei. Cred că un Consiliu Consultativ format din tineri ai oraşului, care să funcţioneze pe lângă primarul Craiovei este o idee nu doar generoasă, dar care îşi va dovedi şi utilitatea publică.

În acelaşi timp, cred că pentru a rezolva probleme, nu puţine, legate de sănătatea publică,  o colaborare eficientă între sectorul public, sectorul privat şi societatea civilă craioveană ar fi de bun augur. Probleme legate de îngrijirile la domiciliu sau de prevenţie, atât de importante, şi-ar găsi mai repede rezolvarea.

O astfel de manieră de abordare a lucrurilor în comunitatea noastră vă propun ALDE şi candidatul său la primăria Craiovei, inginerul ANIȘOARA STĂNCULESCU.

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ