ADRIAN MARINESCU, preşedinte TLDE Dolj: ”Vreau să redau tinerilor doljeni încrederea în liberalism”

0
420

aldeÎn cursul zilei de vineri, 26.05.2017 a avut loc la Palatul Parlamentului Conferinţa Naţională a Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, la care au participat 600 de delegaţi din întreaga ţară.

La această manifestare la care au luat parte şi liderii ALDE, preşedintele TLDE Dolj,  Adrian – Costin Marinescu, a fost  ales Vicepreşedinte în Biroul Permanent Naţional al TLDE.

Această promovare a liderului tinerilor doljeni din TLDE vine pe fondul reconstrucţiei eficiente a organizaţiei de tineret doljene realizate de Adrian Marinescu dar şi în contextul creşterii politice semnificative a organizaţiei  judeţene a ALDE.

ADRIAN MARINESCU în vârstă de 22 ani este absolvent al Facultăţii de Știinţe Politice din Craiova, antreprenor, un om dedicat valorilor liberale.

”Cred că liberalismul a suferit un şoc în România atunci când PNL a trecut într-o zi fără niciun fel de regrete de la familia europeană liberală, la cea populară şi conservatoare. Vreau să ajut cu puterile mele ca ALDE să fie partidul continuator al acelor liberali care în urmă cu 142 de ani  au adus în spaţiul românesc principiul şi deviza “Prin noi înşine“- afirmă proaspătul vicepreşedinte naţional al TLDE.

 

                                  BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ