Transportatorii români vor protesta faţă de impunerea unui salariu minim în Franţa

0
382

protestUniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), alături de asociaţii profesionale similare din state ale UE, protestează faţă de impunerea abuzivă a legii salariului minim din Franţa (MACRON) transportatorilor rutieri. Legea va intra în vigoare la 1 iulie şi este considerată de UNTRR drept “o măsură protecţionistă similară legii MiLoG din Germania”.

O delegaţie UNTRR va depune la Reprezentanţa Comisiei Europene în România o rezoluţie comună împotriva legii MACRON, adresată preşedintelui Comisiei Europene – Jean Claude Juncker şi semnată de asociaţiile transportatorilor rutieri din Portugalia, Spania, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Lituania, Ungaria, România şi Polonia

“A trecut deja un an de când a fost iniţiată procedura de infringement a Comisiei Europene împotriva MiLoG – Germania şi nu avem încă nici un rezultat. Nu putem rămâne pasivi şi nu putem să permitem acest dictat al unor State Membre în detrimentul altora”, susţin transportatorii. Protestul va fi organizat mâine, 31 mai, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România. (Mediafax)