Cursurile de calificare, o şansă pentru şomeri

0
270

Persoanele fără un loc de muncă din municipiul Craiova, dar şi din Târgu Jiu au acum şansa de a urma cursuri de calificare în cadrul proiectului “Servicii Integrate pentru Ocupare” implementat de către Asociaţia Vasiliada, care, desfăşoară în prezent programe de calificare profesională, furnizate de către partenerul proiectului, Federaţia Patronatelor din Regiunea Oltenia – F-PRO.

Programele de calificare se adresează persoanelor inactive, şomerilor tineri, şomerilor de lungă durată tineri, şomerilor cu vârste peste 45 de ani, precum şi şomerilor de lungă durată, iar cursurile de calificare îi pregătesc pentru meseriile de: operator introducere, validare şi prelucrare date (programul de calificare se desfăşoară în comună Afumaţi, judeţul Dolj şi Ţicleni, jud. Gorj) şi tehnician în hotelărie (programul de calificare se desfăşoară în Craiova şi Târgu Jiu).   Ele sunt autorizate de CNFPA, absolvenţii primind certificate elaborate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

“Accesul la programul de formare din cadrul proiectului „Servicii Integrate pentru Ocupare” s-a realizat în urma activităţii de informare şi consiliere profesională sau de mediere şi a urmărit creşterea şi diversificarea competentelor profesionale, în vederea reintegrării pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă”, spun reprezentanţii Asociaţiei Vasiliada.

Proiectul “Servicii Integrate pentru Ocupare” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 5, “Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul Major de Intervenţie 5.1., “Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”. Este implementat de către Asociaţia Vasiliada, în parteneriat cu Universitatea din Craiova – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Secţia de Asistenţă Socială şi Federaţia Patronatelor din Regiunea Oltenia (F-PRO).