Arestat preventiv pentru trafic de droguri

0
61
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 26 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de risc și mare risc. Aceasta a fost arestată preventiv, pentru 30 de zile.
Din actele de urmărire penală a reieșit  că, în perioada ianuarie 2023 – februarie 2026, în baza aceleiași rezoluții infracționale, persoana în cauză ar fi procurat, deținut și vândut droguri de risc (canabis) și mare risc (cocaină), către consumatori din județul Dolj. Interacțiunea inițială cu clienții, în care se stabilea tipul de drog, cantitatea și prețul, s-ar fi realizat prin intermediul unor rețele de socializare și servicii de mesagerie online, tranzacția propriu-zisă fiind realizată stradal. În urma percheziției efectuate de polițiști, au fost descoperite și ridicate cantități de canabis, grindere, obiecte putând urme de THC și cocaină, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă. “La data de 29 aprilie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanei în cauză, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de risc și mare risc. Astăzi, 30 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Craiova. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *