Unitatea de intervenții în situații de urgență, stadiu avansat de realizare

0
500
Unitatea de intervenții în situații de urgență pe care Consiliul Județean Dolj o realizează în proximitatea Aeroportului Internațional Craiova se află într-un stadiu avansat de realizare. Aceasta este concluzia președintelui Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, care a fost recent într-o vizită pe acest șantier.
Șeful administrației județene mai spune că încă de la început, activitatea pe șantier a fost una intensă, astfel că, în acest moment, gradul de realizare a depășit 60%. “Garajul pentru mașinile de intervenții este finalizat aproape în totalitate, singurele lucrări care mai sunt necesare fiind cele la instalațiile electrice și de desfumare. Lucrările la depozitul de substanțe stingătoare au fost deja încheiate, astfel că echipele de muncitori se concentrează la pavilionul administrativ, aflat în stadiu avansat de execuție, și la lucrările de amenajare exterioare.
Unitatea de intervenții va fi dotată cu echipamente de urgență de ultimă generație: două autospeciale pentru stingerea incendiilor de diferite capacități, o autotospecială cu capacitate sporită, echipată cu dispozitiv de descarcerare și prim ajutor, un vehicul pentru descarcerare, o ambulanță de tip C și una de tip B și un sistem de încărcare cu spumă a bazinelor folosite în operaţiuni de stingere a incendiilor, pentru care se desfășoară deja procedurile de achiziție”, a explicat Cosmin Vasile.
Întreg proiectul este realizat cu fonduri europene transfrontaliere, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţa “Oltenia” Dolj şi Primăria Vratsa, Bulgaria. Valoarea totală se ridică la 3 milioane de euro.