Seminar cu tema “Opportunities and Challenges for the Energy Cooperation within the Three Seas Initiative”

0
523

Șeful Cancelariei Prim-Ministrului și coordonatorul național pentru Inițiativa celor Trei Mări (I3M), Mircea Abrudean, a participat  zilele trecute, la seminarul cu tema ”Opportunities and Challenges for the Energy Cooperation within the Three Seas Initiative”, organizat la Vilnius, de către Ministerul Afacerilor Externe din Lituania, Ambasada României și Ambasada Republicii Polone în Republica Lituania. Din delegația României a mai făcut parte secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan.

De asemenea, în marja participării la eveniment, delegația română a fost primită de viceministrul afacerilor externe, doamna Jovita Neliupšienė, alături de coordonatorul național I3M lituanian, ambasadorul Gediminas Varvuolis, și Dalia Tamošiūnienė, consilier prezidențial și sherpa I3M. Cu acest prilej, Mircea Abrudean a menționat că printre obiectivele României pentru Summit-ul organizat la București, în perioada 6-7 septembrie a.c., se numără și reafirmarea caracterului de platformă politică a Inițiativei celor Trei Mări de promovare a consolidării infrastructurii pe axa Nord-Sud. De asemenea, România vizează includerea Ucrainei, Republicii Moldova si Georgiei ca parteneri în proiecte I3M.

Intervenția șefului Cancelariei Prim-ministrului României în cadrul seminarului a vizat consolidarea cooperării între statele I3M pe dimensiunea energetică, prin solidaritate și eforturi comune, cu scopul transformării provocărilor în oportunități. Într-un context marcat de criza prețurilor crescute la energie, precum și de dificultățile generate de conflictul din Ucraina, sunt necesare măsuri concrete în direcția consolidării securității energetice.

În acest sens, România s-a dovedit a fi un lider regional prin demersurile întreprinse de autorități pentru diversificarea surselor de energie, precum și a rutelor de transport. Astfel, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean, a ilustrat faptul că, în ceea ce privește România, investițiile strategice din sectorul energetic se îndreaptă spre proiecte care au în prim-plan dezvoltarea capacităților de producție a energiei din surse cu emisii scăzute de carbon, după cum sunt cele regenerabile (solar, eolian onshore și offshore), hidrogenul, energia nucleară și gazele naturale. România va menține, pentru viitor, un mix energetic echilibrat, având o abordare neutră din punct de vedere tehnologic.

Totodată, Mircea Abrudean a subliniat rolul României în menținerea funcționalității sectoarelor energetice din Republica Moldova și Ucraina, pe timp de criză, prin sprijinul acordat în procesul de interconectare a rețelelor de electricitate, pe de o parte, și furnizarea de energie în regim de urgență, pe de altă parte.