Discuţie despre gradul de pregătire a sectorului energetic ca răspuns la criza COVID-19

0
684

Miniștrii energiei din UE au discutat împreună cu comisara pentru energie, Kadri Simson, despre gradul de pregătire a sectorului energetic ca răspuns la criza COVID-19 și despre potențialul acestuia de a contribui la programele de redresare economică. Aceștia au concluzionat că sistemul energetic european este rezistent și că, în prezent, nu există niciun risc de întrerupere a aprovizionării.

După reuniune, comisara Simson a declarat: „Această urgență fără precedent a pus sistemul nostru energetic la încercare. Sunt mândră să afirm că și-a dovedit rezistența și că nu a avut loc nicio întrerupere a aprovizionării cu energie. Doresc să le mulțumesc statelor membre, companiilor energetice europene și operatorilor de rețele din Europa .” În plus, comisara a adăugat: „Trebuie să profităm de această ocazie pentru a accelera progresele în direcția obiectivului de neutralitate climatică. Pactul verde („Green Deal”) va fi elementul central al acestui plan, iar energia va juca un rol important în acest sens.” În cadrul videoconferinței a fost exprimat sprijinul puternic față de Pactul verde european ca pilon esențial al strategiei de redresare a UE. Comisia a fost invitată să își mențină nivelul ridicat de ambiție și să pună în aplicare inițiativele planificate în agenda sa, precum strategia de integrare inteligentă a sectorului energetic, valul de renovări și strategia privind energia offshore