Comisia a adoptat ieri, un pachet de măsuri menite să sprijine întreprinderile din sectoarele aviatic, feroviar, maritim și rutier pentru a face față consecințelor epidemiei de coronavirus. Măsurile vor reduce sarcina de reglementare și costurile pentru societățile de transport și ar putea fi urmate de mai multe propuneri în următoarele săptămâni.
Comisara pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: „Propunerile de astăzi prezintă modalități concrete de facilitare a operațiilor zilnice din sectorul transporturilor, pentru toate modurile de transport. De asemenea, acestea ar trebui să le permită întreprinderilor din sector să înceapă să se concentreze pe redresarea care le este atât de necesară.”
În ceea ce privește aviația, măsurile vor facilita serviciile de handling la sol și vor modifica normele de acordare a licențelor destinate transportatorilor aerieni în caz de probleme financiare cauzate de epidemia de coronavirus. Cu privire la porturi, autoritățile pot decide să amâne sau să nu perceapă taxele de utilizare a infrastructurii portuare. În ceea ce privește sectorul feroviar, Comisia propune prelungirea cu trei luni a termenului până la care statele membre trebuie să transfere anumite competențe, inclusiv către Agenția UE pentru Căile Ferate. În cele din urmă, toate modurile de transport vor beneficia de o propunere care să permită prelungirea anumitor certificate și licențe, întrucât, din cauza măsurilor sanitare, unor operatori și lucrători din domeniul transporturilor le-a fost mai dificil să îndeplinească anumite formalități prevăzute de legislația UE.