Comitetul medical al UEFA crede că este posibilă reluarea campionatului

0
719

Comitetul medical al UEFA a estimat miercuri că este posibilă reluarea sezonului de fotbal, întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus, imediat după ce guvernul francez condus de Edouard Philippe sugerase că până în august nu se poate disputa nici o partidă de fotbal. Respectarea legislaţiei locale cu redemararea competiţiilor naţionale este posibilă, a indicat profesorul german, Tim Meyer, preşedintele comitetului medical UEFA. Care recomandă un protocol complet detaliat cu indicarea condiţiilor sanitare şi operaţionale pentru a asigura sănătatea şi protejarea celor implicaţi. În schimb, preşedintele comisiei medicale FIFA, belgianul Michel Hooghe s-a arătat sceptic în privinţa reluării competiţiei, într-un interviu pentru BBC. Potrivit RMC Sport, preşedintele francez Emmanuel Macron, s-a întâlnit cu Didier Deschamps, selecţionerul reprezentativei Franţei, şi a purtat discuţii cu Noel Le Graet, preşedintele federaţiei franceze de fotbal şi potrivit Le Parisien ar dori o armonizare între cele cinci mari campionate europene (Italia, Germania, Spania, Anglia, Franţa).