Proiect de lege: Radiodifuzorii, obligaţi să difuzeze gratuit anunţuri privind cutremurele, când stabileşte MAI

0
438

cutremur-in-vrancea-uite-ce-magnitudine-a-avutOrice radiodifuzor ar putea fi obligat să difuzeze gratuit anunţuri de interes public asumate de MAI privind comportamentul în caz de cutremur, în data de 4 martie, dar şi la fiecare exerciţiu de simulare, intervalul de difuzare fiind stabilit de MAI, potrivit unui proiect de lege.

“Orice radiodifuzor aflat sub jurisdicţia României trebuie să asigure difuzarea anunţurilor de interes public asumate de MAI privind comportamentul în caz de cutremur, gratuit, în fiecare an pe data de 4 martie, dar şi de fiecare dată când se declanşeză un exerciţiu ce simulează intervenţia autorităţilor în urma unui cutremur. Intervalul de difuzare a acestor anunţuri este cel stabilit de MAI, în paralel cu desfăşurarea exerciţiilor în teren”, potrivit unei propuneri legislative pentru modificarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului, depusă de mai mulţi parlamentari PMP.

Propunerea legislativă mai prevede că sunt interzise ingerinţele de orice fel în conţinutul, forma sau modalităţile de prezentare a elementelor serviciilor de programe, din partea autorităţilor publice sau a oricăror persoane fizice sau juridice, române ori străine, “cu excepţia mesajelor de interes public ale Ministerului Afacerilor Interne privind comportamentul în timpul cutremurelor”.

Deputatul PMP Petru Movilă susţine, în expunerea de motive a actului normativ, că se impune o completare a cadrului legislativ, astfel încât canalele media, posturile radio şi TV, de stat şi din mediul privat să fie determinate să transmită alerte timp de cinci minute în momentul în care este în desfăşurare o simulare de comportament în caz de cutremur, precum şi în data de 4 martie când în ţară, toate unităţile ISU participă la o astfel de simulare.