Dolj: Amenzi și permise reținute în urma unei acțiuni a polițiștilor de la Rutieră

0
403

Poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene şi Biroului Rutier Craiova au organizat, în cursul zilei de ieri, o acţiune având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie cauzate de conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice şi de neacordarea de prioritate   pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii prin loc prevăzut cu indicator sau marcaj. În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţiştii rutieri au fost constatate 116 abateri de natură contravenţională, pentru sancționarea cărora au fost aplicate sancţiuni în sumă totală de 17.035 lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 11 permise de conducere, după cum au comunicat reprezentanții IPJ Dolj.