Alt tânăr de “viitor” : a fost reţinut de poliţişti

0
303

Ieri, polițiști ai Secției 4 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un minor, de 16 ani, din comuna Bistreț, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

În fapt, în noaptea de 28/29 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, o persoană ar fi încercat să pătrundă în incinta unei societății comerciale, de pe strada “1 Decembrie 1918”, din localitate. La faţa locului, s-au deplasat de urgenţă poliţiştii, iar, la vederea organelor de poliție, persoana ar fi încercat să fugă, însă a fost imediat prins și imobilizat, stabilindu-se că este un minor, de 16 ani, din comuna Bistreţ, care ar fi încercat să sustragă o bicicletă din incinta societății comerciale. În urma cercetărilor efectuate, minorul a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.