CM 2022 (Preliminarii): Un meci cu probleme… diplomatice

0
529

Mâine la Sevilla în calificările pentru CM 2022, Spania urmează să întâlnească reprezentativa Kosovo, ţară nerecunoscută de Madrid şi partida de fotbal a dobândit valenţe diplomatice. Fostă provincie a ex-Iugoslaviei, Kosovo, majoritar populată cu albanezi, consideră partida de mâine seară ca o formă de afirmare naţională, în timp ce Madridul subliniază că este un simplu eveniment sportiv. Polemica s-a născut în momentul în care federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) publicând calendarul „Roja” pentru preliminarii a denumit adversarele: Grecia, Georgia şi „Teritoriul Kosovo”. Apelativul „teritoriu” a iritat federaţia kosovară, aceasta precizând că „Kosovo este un stat independent” ameninţând că nu va disputa meciul dacă nu se autorizează folosirea imnului şi a drapelului său. UEFA şi FIFA au recunoscut din 2016 Kosovo, care şi-a declarat independenţa în 2008, ca membru cu drepturi depline. Dar Spania, ca şi Grecia, care fac parte din aceeaşi grupă a preliminariilor, alături de România, Slovacia şi Cipru nu recunosc… Kosovo. Madridul a precizat că meciul nu va afecta poziţia sa privind Kosovo. La rândul său Eroll Salihu, secretarul general al federaţiei kosovare a declarat: „Noi am primit garanţiile UEFA şi FIFA că protocolul (pentru meciurile internaţionale) va fi respectat”. Ceea ce înseamnă că reprezentativa Kosovo va putea asculta imnul său şi privi drapelul pe stadionul „La Cartuja” din Sevilla.