Compania Clariant susține educația digitală a celor 360 de elevi din Școala Gimnazială Podari

0
536

Clariant, companie inovatoare axată pe produse chimice de specialitate, a donat Școlii Gimnaziale Podari, un număr de 34 de calculatoare, 13 laptopuri și  echipament IT pentru dotarea Laboratorului de Informatică. În urma acestei contribuții, care reprezintă o primă inițiativă a companiei în sprijinul comunității locale, Laboratorul de Informatică va funcționa la standarde educaționale de cel mai înalt nivel, oferindu-le celor 360 de elevi ai școlii accesul la educație digitală performantă.

“Investiția Clariant în fabrica sunliquid® de ultimă generație din Podari este un angajament făcut comunității locale, de unde ne vom recruta viitorii specialiști, vom contracta furnizori și vom dezvolta noi locuri de muncă, atât în cadrul fabricii, cât și prin dezvoltarea afacerilor conexe. Este prin urmare un pas firesc să începem prin dezvoltarea abilităților digitale ale copiilor din comunitate, care sunt esențiale în pregătirea lor profesională și pentru oportunitățile de carieră pe care le vom oferi aici, la Podari”, a declarat Dragoș Gavriluță, Director de Proiect, Clariant.

“Aceste echipamente reprezintă un suport pentru activitățile educaționale realizate la noi în școală, activități ce au drept scop creșterea nivelului de educație digitală. Și prin intermediul acestor echipamente se va realiza formarea elevilor în spiritul accesului egal la educație. În ultimii ani, la Școala Gimnazială Podari s-a dezvoltat o strategie ce integrează educația progresivă prin implicarea investitorilor locali, realizându-se astfel un mediu prielnic de învățare. Mulțumim Companiei Clariant pentru că dorește să sprijine elevii Școlii Gimnaziale Podari, resursa cea mai de preț a comunității!”, a spus Marilena Andreescu, director Școala Gimnazială Podari.

Clariant investește la Podari peste 100 de milioane de euro, în prima sa fabrică comercială  sunliquid®, în cadrul proiectului  SUNLIQUID și LIGNOFLAG co-finanțat de Uniunea Europeană și de Bio-Based Industries Joint Undertaking. Prin tehnologia inovativă sunliquid,  recunoscută și premiată la nivel internațional, unitatea va procesa anual, la capacitate maximă, aproximativ 250.000 de tone de paie de grâu, provenite de la fermierii locali, rezultând 50.000 de tone de etanol celulozic.

Etanolul celulozic este un biocombustibil avansat, cu adevărat sustenabil și aproape neutru din punct de vedere al dioxidului de carbon, care este produs din reziduuri agricole precum paie de grâu, prin utilizarea tehnologiei sunliquid®, dezvoltată de compania Clariant. Etanolul celulozic produs în Podari va genera un impact economic semnificativ la nivel regional iar importanța acestui biocombustibil avansat crește semnificativ, în contextul normativelor dedicate sustenabilității, adoptate de Uniunea Europeană, care vizează sprijinirea utilizării energiei din surse regenerabile în toate tipurile de transport.