RS-28 Sarmat are capacitatea de a atinge teritoriul continental al SUA şi de a distruge suprafeţe de mărimea Franţei

0
519

Rusia a testat cu succes noua rachetă balistică intercontinentală RS-28 Sarmat, care poate transporta 12 focoase nucleare pe o distanţă de 10.000 de kilometri, a anunţat astăzi Ministerul Apărării de la Moscova. „Acest nou test efectuat la cosmodromul Pleseţk a confirmat caracteristicile rachetei în timpul fazelor de prelansare şi de zbor iniţial”, se arată într-un comunicat al Ministerului. Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Iuri Borisov, a declarat recent că industria naţională de apărare este pregătită să producă un număr mare de rachete balistice intercontinentale Sarmat, pentru a înlocui rachetele învechite Satan. El a menţionat că noua generaţie de rachete poate să lovească portavioane, distrugătoare şi crucişătoare. Racheta RS-28 Sarmat are greutatea de 100 de tone şi poate transporta 12 focoase nucleare pe o distanţă de 10.000 de kilometri, având capacitatea de a atinge teritoriul continental al Statelor Unite şi de a distruge suprafeţe de mărimea Franţei. Serghei Karakaiev, comandantul Forţelor Strategice Ruse, a anunţat că Rusia va efectua în 2018 de două ori mai multe teste cu rachete balistice decât în 2017. La 1 martie, în discursul despre Starea Naţiunii din Duma de Stat, preşedintele Vladimir Putin a anunţat că Rusia deţine arme hipersonice care asigură o invulnerabilitate la sistemele de apărare antirachetă şi o rază de acţiune mai mare decât în cazul altor rachete balistice.